Protecția Copilului admite că părinții copiilor care au apărut în clipul PSD au încălcat legea


Protecția Copilului Maramureș admite, într-un răspuns pentru Newsweek România, că apariția celor doi copii în videoclipul electoral pentru susținere PSD reprezintă o încălcare a legii, însă susține că singura instituție care poate dispune sancțiuni în acest caz este Poliția.

Legea pentru protecția copilului stabilește că interesul superior al copilului trebuie protejat, că este interzisă exploatarea imaginii sale, iar legea care stabilește modul în care se derulează alegerile europarlamentare în România interzice folosirea copiilor sub 16 ani în campania electorală, amenzile fiind cuprinse între 1.000 și 2.500 de lei.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș precizează, în răspunsul la solicitarea Newsweek România, atât că a fost sesizată, cât și că s-a autosesizat în cazul clipului electoral în care doi copii minori îndeamnă oamenii să voteze PSD. Instituția spune că minorii au avut acordul părinților pentru a apărea în clip, fiind „o activitate artistică”.

După cum mă întrebam înainte de alegeri, “Cum ajunge acel copil la nunți, prin intermediul cui? Ce se întâmplă cu banii primiți? Cât muncește la paranghelii? Care e rolul părinților?

Altfel spus, cât a dat PSD pentru oroarea aia cântată de copii nevinovați?”

nene

, ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>