Dragnea e masochist: are în plan un miting de 40.000 de pesediști la Iași


Pe 9 mai, Dragnea vrea să facă o baie de mulțime comparabilă cu cea de la Craiova: 40.000 de oameni ar trebui să-i ungă orgoliul rănit șefului PSD. “<Sărbătorim Ziua Europei>, a comentat Maricel Popa, șeful PSD Iași. Inițial, mitingul regional al social-democraților era programat pentru data de 10 Mai. Cererea depusă de PSD a fost analizată într-o primă fază, dar nu s-a dat încă o soluție. Potrivit surselor <Ziarului de Iași>, pentru aceeași zi există mai multe cereri, inclusiv din partea unui grup civic cunoscut pentru protestele anti-PSD.”

Ultima oară când a fost la Iași, însă, lui Dragnea nu i-a mers foarte bine: a trebuit să fie protejat cu garduri de sutele de contestatari din fața Teatrului “Luceafărul”, propriii lui susținători au avut oareșce jenă să îmbrace tricourile inscripționate cu acronimul PSD (un film savuros, aici) și, la final, a plecat cu o dubă, ca un șobolan.

Însă, așa cum am mai zis, “Șeful PSD, însă, în ciuda umilințelor (intră prin spate în clădirile în care ține speech-uri, e protejat de multe gărzi de corp, fuge cu duba din mijlocul mulțimii), nu doar că nu renunță la turneul său electoral, dar are un discurs care te face să te gândești fie că e nebun de legat, fie că e un escroc de legat. (…) Așadar, mergeți la vot pe 26 mai. Nu, asta nu-l va da jos pe Dragnea, chiar dacă PSD va face un scor foarte mic, dar va arăta că se poate, că există alegători care să se bată cu eternii 20% ai PSD cu care Dragnea și alții ca el fac majorități când prezența la vot nu e mai mare de 40%.”

E evident, deci, că Dragnea vrea nu doar să-și repare orgoliul la Iași – un oraș pe care l-a pierdut (primarul Chirica nu mai e pesedist, deși are apucături cât se poate de caracteristice loialilor lui Dragnea) și care nu seamănă deloc cu Craiova – , ci și să dea un semnal că nu renunță. Ideal ar fi ca și cei care l-au huiduit la “Luceafărul” să se mobilizeze și să arate că-s la fel de hotărâți.

ll

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>