Știți bancul cu “diferența dintre teoretic și practic”? Practic, avem Dragnea și Firea


Dacă nu-l știți, bancul e despre cum Bulă (să zicem) îșă întreabă tatăl care e diferența dintre teoretic și practic și tatăl o cheamă mai întâi pe mama lui Bulă, apoi pe sora acestuia, o întreabă pe fiecare dacă ar face sex cu un străin pentru 200 de euro, fiecare din cele două răspunde afirmativ și tatăl lui Bulă conchide: “Fiule, teoretic, avem 400 de euro; practic, avem două curve.”

Mi-am amintit de acest banc citind că Firea s-ar fi împăcat pe partea instituțională cu Dragnea: “În acea perioadă de spitalizare în care am primit mesaje în primul rând de la apropiați, de la prieteni, au fost și mesaje de la colegii din politică – Tăriceanu, Dăncilă și dl Dragnea a lăsat un mesaj de sănătate și urări de bine. Mi se pare omenesc. În ceea ce mă privește, sunt un om educat și am răspuns «Mulțumesc». (…) În acea perioadă au avut loc primele discuții, iar după externare a avut loc o discuție telefonică în care s-a manifestat interesul de a reporni proiectele dintre primărie și Guvern și chiar și Parlament. Nu poți să refuzi așa ceva. Aș fi pusă la colțul istoriei dacă aș întoarce spatele ajutorului, sprijinului din partea ministerelor, instituțiilor statului. Am pus întotdeauna interesul general, al oamenilor, înaintea celui care să mă reprezinte pe mine.”

Vasăzică, noi, acum, teoretic, avem un parteneriat instituțional pentru cetățeni. Practic, însă, îi avem doar pe Dragnea și pe Firea.

dif

 

Fără categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>