Grotesc la Academia de Poliție: profesor-polițist tocmai condamnat penal, înscris la un concurs de avansare


Un polițist care, în luna noiembrie 2018, a fost condamnat pentru că a dezvăluit studenților, înainte de examen, subiectele de la licență, s-a înscris, două luni mai târziu, la concursul de avansare de la gradul de asistent la cel de lector universitar. La Academia de Poliție.

Asistentul universitar Ștefan Gabriel Dascălu (36 de ani) a fost condamnat definitiv, în noiembrie 2018, la un an și șase luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei, după ce a recunoscut faptele pentru care fusese anchetat de Direcția Națională Anticorupție.

“(…) în calitate de cadru didactic universitar al Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București și persoană care a participat la elaborarea subiectelor la disciplina Combaterea Criminalității Organizate pentru sesiunea de licență din iulie 2017, a furnizat, la data de 03.07.2017, cu o zi înainte de derularea examenului de licență, numiților T. S. și S. D., subiectele ce urmau să se regăsească în grilele de la materia de specialitate la examenul din data de 04.07.2017, informații ce aveau caracter nepublic la momentul furnizării și pe care cei doi studenți le-au transmis colegilor de grupă, obținând astfel un folos necuvenit constând în obținerea notei 9,70 la examen și promovarea examenului de licență”, se scrie în sentința Tribunalului București. În plus, el are obligația de a presta, pe parcursul termenului de supraveghere, o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3.

Continuarea, aici.

academie

Fără categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>