Iohannis după proteste: “Soluția tehnică se poate găsi ușor, sunt diferite posibilități. Alegerile anticipate sunt singura soluție pentru a debloca situația”


Întregul citat din Klaus Iohannis este și mai convingător: “Cred că se poate ajunge la anticipate. (…) Soluția tehnică se poate găsi ușor, sunt diferite posibilități. Varianta cea mai simplă ar fi să își dea demisia Guvernul. În acest context, nu cred nici într-un guvern de tehnocrați, de uniune națională. Alegerile anticipate ar rezolva problema pentru toată lumea. Alegerile anticipate sunt singura soluție pentru a debloca situația” (sursa).

V-ați frecat la ochi și nu ați înțeles nimic? Păi, cum să spună așa ceva Klaus Iohannis, după ce tocmai a desemnat-o pe eminența aia de Veorica Dăncilă să meargă în Parlament ca să obțină voturi pentru a fi numită premier?

Ei, ce e drept, Iohannis a spus cele de mai sus după proteste, dar nu după protestele de dumincia asta, ci după (unele din) cele din 2012, de acum șase ani. Ce mi se pare mie personal foarte ridicol este că, în ianuarie 2012, mai erau zece luni până la alegeri parlamentare la termen și, totuși, strategul politic Iohannis vedea anticipatele necesare. Azi, însă, când mai sunt aproape trei ani până la alegerile parlamentare, Klaus de la Sibiu (e adevărat, acum e președinte, nu mai e primar) nu ne spune nimic despre alegeri înainte de soroc. Că acu’ e greu, normal, nu e suficient să dai din gură de la Sibiu, tre’ să faci de la București.

Klaus Iohannis nu e mai inteligent decât Liviu Dragnea

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>