Fifor se visează pe vremea PCR: Ministerul Apărării dă indicații prețioase presei despre ce fotografie cu ministrul să publice


“Bă, nu vă e rușine, bă, lingăilor?! Vasăzică, după ce i-am plătit cu toții școlile militare, uniformele și mîncarea la popotă lu’ Găbiță, voi veniți acum și ziceți că nu avem dreptul să aflăm de ce unul (care a fost și premier al României cîteva săptămîni) a fost trecut în rezervă? Și nici măcar cînd?! Dar de ce dracu’ mă mai mir? Asta au făcut din Armata română acești clovni cunoscuți ca Găbiță Sprînceană și Dușa OZN: o instituție netransparentă, mediocră, acră și fricoasă.”

Paragraful de mai sus este cules dintr-un text tot al suprasemnatului și era adresat (paragraful, adică) bravilor penibili de la Biroul de presă al Ministerului Apărării. Ieri, jalnicii au mai copt una: au trimis un mail prin redacții în care cer, nici mai mult și nici mai puțin, decât ca la articolele privitoare la ministrul Apărării să se folosească doar o poză cu acesta, aia “oficială”. Pe care tot ei, nimuricii cu uniforme degeaba de la Biroul de presă, o furnizau. Asta e poza.

fifor

Și ăsta e mesajul:

“Va atasam fotografia oficiala a ministrului apararii nationale, Mihai-Viorel Fifor, cu rugamintea sa o folositi la viitoarele materiale jurnalistice.

Secția Presă/M.Ap.N.

Tel/Fax 021/319 60 22

mapn mail fifor oficial

Acum nu multă vreme, MApN era condus de colegul de partid al lui Fifor, Mircea Dușa, un politruc școlit la “Ștefan Gheorghiu” și fost membru PCR (sursa). Mai trist decât că și azi Dușa e în MApN, ca secretar de stat, și ia decizii peste capul lui Fifor, este că Fifor e la fel de pecerist pe cât era Dușa când era mai mic. Azi, lingăii de la Biroul de presă ai oricărui ministru al Apărării ne spun ce poză să punem cu șefu’, mâine ce să scriem și, apoi, când să ieșim din casă și când să acceptăm ca un căprar idiot să ne dea ordine.

Fără categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>