Dragnea și Tăriceanu nu dau lovitură de stat, pe ăsta l-au subjugat deja, ei dau lovitură de stat de drept


Intrați în spirala unei demențe din care pare să nu-i mai oprească nimic, Dragnea și Tăriceanu (cu armatele lor de zombi parlamentari, ajutați la răstimpuri de minoritarii nucleari de la UDMR) dau o lovitură de stat cu instrumente aparent democratice.

Dacă-i veți întreba, vor spune, cu un rânjet la limita tupeului golănesc, că tot ce fac ei e legal și procedural corect. Da, e corect, aceste animale politice turbate se folosesc de reguli. Dar regulile tocmai au fost schimbate în timpul jocului (la scară parlamentară, acum se întâmplă ce a avut loc în vara lui 2012 – un puci). Regulile invocate, corupte, sunt ca o luptă cu cuțitul în care unul dintre combatanți și-a otrăvit lama.

Ce vor sinucigașii de la PSD – ALDE, de fapt? Nu vor puterea legislativă, o au și au schingiuit-o deja. Nu o vor nici pe cea executivă, o dețin și pe aceea și au siluit-o suficient încât să sufoce financiar statul. Au, în cea mai mare parte, și așa-numita “a patra putere în stat”, presa. Dar nu au puterea judecătorească, deși încearcă de atât de multă vreme prin atât de multe metode.

Și, după ce am văzut sute de magistrați în seara asta în stradă, sabotorii României nu vor avea niciodată puterea judecătorească. Da, sigur, aldopesediștii au niște lingăi de magistrați care le sug ciorapii murdari din ciubotele cu care au călcat peste legi, dar asta nu e suficient. Și nu va fi niciodată. De aceea, ce fac Dragnea și Tăriceanu acum e lovitură de stat de drept, pe acela vor ei să-l îngenuncheze. Altfel, tot ce se putea doborî cu arme politice au doborât.

P.S. Așa cum am mai spus, adevărata bătălie va începe după ce legile vor părăsi Parlamentul și vor pleca spre Cotroceni. Până atunci, însă, PSD – ALDE își savurează ultimele zile de nebunie.

dragnea tariceanu

Fără categorie
2 comments on “Dragnea și Tăriceanu nu dau lovitură de stat, pe ăsta l-au subjugat deja, ei dau lovitură de stat de drept
  1. D-le Prisacariu, cei cateva sute de magistrati protestatari erau: 10-15 judecatori, cateva zeci de procurori din Bucuresti si – atentie – din provincie, restul fiind “completari”. Temperarea dublata de informare este mai utila in discurs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>