Incalificabil: turnătorul hoț Felix exploatează tragediile cauzate de criza imunoglobulinei


“Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunţă că a sesizează Parchetul General cu privire la modul în care ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, şi celelalte persoane responsabile au gestionat criza imunoglobulinei care a dus la decesul unei persoane.”, scrie, neutru, agenția de presă news.ro aici.

Toate bune și frumoase, numai că, de fapt, sunt rele și urâte. Ce nu mai spune agenția de presă citată este că FACIAS este o sculă a condamnatului și turnătorului Dan Voiculescu “Felix”. Adică o ONG folosită de Voiculescu exact așa cum îi dictează interesele (o colecție de astfel de acțiuni profund interesate, aici).

Altfel, așa cum scriam și altădată, mă aștept ca Felix să se plângă iar, cum a mai făcut-o pe acest subiect: “Turnătorul Felix, proaspăt întors în patrie, scrie că “Propaganda Suspendatului pare sa fi ajuns la fundul sacului” (sursa). După care continuă: “Dupa ce au atacat tot ce are legatura cu mine, de la membrii familiei la trustul pe care l-am fondat si jurnalistii exceptionali care performeaza acolo, astazi, in disperare de cauza, au ajuns la fundatii”. Așadar, ne-am prins cu toții: turnătorul Felix s-a supărat că am scris de cele cinci fundații-măciucă pe care le-a înființat ca să se joace cu ele în interes personal. Cele cinci fundații sînt, practic, o colecție de “acoperiți” ai lui Felix în societatea civilă, niște infiltrați în oengism antrenați să sară la gîtul adversarilor lui Voiculescu și să-i promoveze căcaturile de interese. Atît.

A propos de cum “au ajuns la fundatii”: articolul din care citez este scris în octombrie 2010 și publicat în revista Kamikaze, deci informațiile despre onorabilele fundații ale lui Felix datează de aproape trei ani, nu-s nicidecum vreo noutate.

Dar de ce zic că turnătorul moare securist și manipulează ieftin-sentimentaloid? Pentru că, în articolul în care Felix mă acuză de propagandă, Voiculescu postează două poze care înfățișează acțiuni caritabile ale Fundației “Dan Voiculescu”, despre care eu nu am scris un rînd. Nu, dragă turnătorule, eu nu mă refer la fundația asta pe care ți-ai asumat-o, ci la cele cinci pe care nu ți le asumi (FACIAS e cea mai notorie), dar pe care le-ai înființat și care au, toate, sediul la Grivco. Așadar: sîntem, totuși, în 2013, manipularea asta de doi lei cu lacrimi de crocodil în loc de puncte de suspensie este jalnică, mai bine îl rogi pe Gâdea să facă ceva frumos, ceva deosebit, upgradat ca pentru zilele noastre.” (sursa)

În final, acea plângere penală nu va rezolva în nici un fel criza imunoglobulinei (care ține de competență executivă, nu de urmărire penală), ci doar îi va mai aduce niște puncte de rating turnătorului securist. Că doar v-ați prins că plângerea va face prime time-ul la Antena 3, nu?

felix

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>