Șerban Nicolae a plagiat zeci de pagini din lucrarea de doctorat


“Peste 10% din lucrarea de doctorat în domeniul relaţiilor internaţionale a senatorului PSD Şerban Nicolae conţine pagini plagiate, într-un caz fiind preluate din textul-sursă şi note de subsol. Teza a fost susţinută în 2009, la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, titlul fiind „Proiecte de reformă a Naţiunilor Unite”, iar îndrumător profesorul Vasile Vese.

„Am beneficiat şi de ajutorul şi îndrumările a doi reputaţi profesori ai aceleiaşi universităţi, Vasile Boari şi Vasile Puşcaş, ultimul, cunoscut şi ca om politic, fiind şi cel care a sugerat titlul lucrării”, a scris ulterior Nicolae, pe site-ul personal, adăugând că primit calificativul „magna cum laudae”. A existat însă un loc unde lui Şerban Nicolae nu i-a plăcut ce a scris un autor plagiat: că în România, în decembrie 1989, la putere au rămas foştii comunişti care au adus minerii la Bucureşti pentru a-şi consolida poziţia. Prin urmare, politicianul a rescris cu mânuţa lui, vexat, probabil, de aluzia la colegii săi de partid: „Primele măsuri, aidoma proceselor similare din celelalte ţări, au vizat pluripartidismul politic şi democratizarea, trecerea la economia de piaţă şi abandonarea politicii externe bazate pe concepte ideologice.”

În teză, care are 324 de pagini, există două tipuri de plagiat. Primul este cel al preluării de fragmente fără a menţiona deloc sursa. Printre autorii a căror muncă intelectuală a fost utilizată în acest mod de politicianul PSD se află Alexandru Baboş şi Alexandru Rizescu (Arhitectura de securitate a naţiunilor europene în perioada interbelică, Revista Academiei Forţelor Terestre, nr. 4, 2004), Radu Tudorancea (Războiul din Coreea şi chestiunea ajutorului frăţesc”, în ,,Studii şi Materiale de Istorie Contemporană”, Serie nouă, Anul II, 2003, pp. 209-222), precum şi semnatarii mai multor materiale disponibile pe Internet. Unele dintre aceste materiale au autori, altele nu.”

Continuare.

serban nicolae

One comment on “Șerban Nicolae a plagiat zeci de pagini din lucrarea de doctorat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>