Din cauza dosarului Belina, Dragnea i-a declarat lui Iohannis război în prezența secretarului general NATO

Scene demne de Evul Mediu azi, în Parlamentul României (au lipsit, totuși, săbiile și topoarele). În prezența secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, Liviu Dragnea (președintele Camerei Deputaților) i-a transmis lui Klaus Iohannis (președintele României) să îi permită lui Mihai Tudose (premierul României) să conteste la CCR dosarul Belina (în care se poate ajunge la Liviu Dragnea).

Iohannis a făcut pe niznaiul, Dragnea a insistat, Iohannis i-a tăiat-o scurt și l-a lăsat în offside. Așa se explică de ce, imediat după evenimentul la care a fost prezent Stoltenberg, Dragnea a anunțat ziariștii care erau de față la activitatea Adunări Parlamentare NATO că sesizarea la CCR ar putea fi depusă de către Călin Popescu Tăriceanu (președintele Senatului).

Cum s-a ajuns, de fapt, aici? Așa cum am mai scris, SRI îl ține pe Dragnea în lesă: “Primul semnal i-a fost dat când Sevil Shhaideh nu a fost desemnată de Iohannis drept premier. Al doilea semnal a venit când în locul lui Grindeanu, tinerelul de la SRI, a fost numit Tudose, buhăitul de la SRI. Azi a cântat cocoșul a treia oară, închizând cercul, când Shhaideh a fost invitată la DNA. După reguli democratice, nu poți anula victoria în alegerile parlamentare a unui partid legal, chiar dacă partidul cu pricina, PSD, este unul cu totul iresponsabil. Așa că lui Dragnea a trebuit să i se permită să ceară și să primească premier și Guvern. Când, însă, a semnalizat că vrea să fie premier păpușărindu-și fina de căsătorie, pe Sevil Shhaideh, i s-a spus clar dinspre cuplul Iohannis – Hellvig că aiasta nu se poate. Iar SRI a văzut că a fost bine. Dragnea a înghițit-o, apoi a acceptat, umilit, premierul impus de serviciile interne, crezând că, totuși, își va putea urma agenda anti-Justiție care să-l scape de dosare penale. Așa au apărut, noaptea, ca hoții, Iordache și compania cu OUG 13 în dinți. Iar Dragnea a văzut că a fost bine. După proteste publice, OUG 13 a dispărut o dată cu Iordache, dar cel din urmă a reapărut (ce truc ieftin de circ de provincie!) la dreapta lui Dragnea, la viceșefia Camerei Deputaților. Răzbunarea lui Dragnea a fost eliminarea lui Grindeanu de la Palatul Victoria. Un impuls de frondă pe care SRI i l-a tolerat, știind că mai are în stoc grămezi de grindeni, chiar dacă sub alte fețe și nume. Astfel a apărut Tudose, un tip deloc pe placul lui Dragnea. Iar SRI a văzut din nou că a fost bine. Dar pentru Liviu nu era bine deloc, așa că Tudorel Toader a ieșit la înaintare cu un pachețel de legi mai dur și mai înfricoșător decât OUG 13. Și Dragnea a văzut iar că a fost bine. Dar SRI s-a uitat chiorâș pentru că a văzut că a fost rău și, așa, Sevil Shhaideh a ajuns la DNA. Pentru o poveste veche de patru ani atât de puturoasă că e de mirare că nu le-a intrat procurorilor DNA în ochi. Acum, e pe viață și pe moarte. După somații și avertismente, în Dragnea a început să se tragă. Cu gloanțe adevărate.” (sursa)

klaus jens

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>