2.500 de euro, salariul mediu la unele din firmele PMB


Câteva zeci de companii înființate recent la inițiativa primăriței Firea și, acum, zeci de milioane de euro băgate numai în salarii. Din bani publici, evident. Iar cele mai frapante exemple sunt cele de la Dezvoltare Durabilă și Management al Traficului.

“Compania Muncipală Dezvoltare Durabilă București a solicitat un împrumut de 6.000.000 lei de la Consiliul General. „Scopul aprobării împrumutului pentru societatea Compania de Dezvoltare Durabilă București S.A. este de a susține activitatea în vederea îndeplinirii obiec­tului de activitate prin asigurarea necesarului de fonduri pentru desfășurarea în bune condiții a activității societății“, susține primarul Gabriela Firea în expunerea de motive. Documentul este contrasemnat de Adrian Iordache, directorul executiv al Direcției Juridice din cadrul PMB.

Conform raportului de specialitate, banii împrumutați se vor cheltui pe salarii și închirierea unui sediu. Pentru plata a 80 de angajați, timp de șase luni, se vor cheltui 5.479.460 lei, restul pentru sediu. În medie, fiecare angajat va primi lunar un salariu de 11.400 lei, adică peste 2.500 euro. Aceste informații rezultă din nota de fundamentare a împrumutului, întocmită de Speranța Cliseru, unul dintre administratorii companiei.

Practic, societatea se împrumută din banii bucureștenilor pentru a plăti salariile oamenilor aduși în primărie de edilul Gabriela Firea, iar penalitățile vor fi plătite tot de bucureșteni. Formalitățile pentru contractarea împrumutului au fost făcute de Speranța Cliseru – administratorul companiei -, și Dan Stoian – director general. Împrumutul trebuie returnat integral într-un an de zile, în caz contrar compania va plăti „majorări de întârziere, conform legii“.

Pentru anul 2018, cheltuielile cu personalul se vor ridica la peste 18 milioane de lei, dintr-un buget total de peste 22 de milioane de lei. În plus, primarul Gabriela Firea vrea să crească și capitalul social al societății Dezvoltare Durabilă – de la 120.000 lei la 3.321.100 lei. Adică de aproape 28 de ori. (…)

Compania Municipală Managementul Traficului București (CMMTB) vrea un împrumut de 25 de milioane lei de la Consiliul General. Conform notei de fundamentare semnate de Emanuela Jugureanu, în calitate de președinte al CA, peste 18.158.820 lei se vor cheltui pentru plata salariilor a 251 de angajați. „Astfel societatea CMMTB își propune să susțină pentru o perioadă de maxim 6 luni, plata cheltuielilor curente aferente salariilor, contribuțiilor de stat“, se mai menționează în documentul citat. La un calcul simplu, reiese că fiecare angajat va avea un salariu brut de peste 12.000 lei.

Restul sumei de 6,8 milioane lei va fi alocată pentru furnizorii de materiale și servicii pentru închirierea unui imobil și plata cheltuielilor curente. În plus, primarul Firea solicită Consiliului General mărirea capitalului social cu suma de 11 milioane lei, aport adus în numerar. (…)

Compania Municipală de Parking vrea majorarea capitalului social cu suma de 3,88 milioane lei și un împrumut de 2,1 milioane. O sumă de 2.045.270 lei se va cheltui pe plata salariilor pentru ultimele două luni ale anului 2017, a transmis directorul general de la Parking, Constantin Niculae, către primarul Firea. Însă, într-un alt document, directorul general o informează pe Firea și Consiliul General că pentru plata salariilor a 384 de angajați va avea nevoie de 1.862.000 lei. Din cele două documente ale lui Niculae rezultă o diferență de 200.000 lei. De ce minte directorul Niculae în documentele publice și ce vrea să facă cu surplusul de bani? Conform unui consilier al primarului Gabriela Firea, Niculae vrea să folosească surplusul de bani pentru acordarea unor prime de Crăciun pentru șefii din Consiliul de Administrație.” (sursa)

firea

Fără categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>