Binomul Toader – Dorneanu detonează Justiția

Ministrul Tudorel Toader nu este doar preocupat să scoată din pușcării gulere albe, ci insistă să se știe că acesta este unul din scopurile sale principale. Toader nu scapă nici o ocazie să-și popularizeze agenda pro-infracțională, fie și prin întâlniri informale mai mult sau mai puțin regizate.

Ultima din șirul de astfel de întâlniri dintre demnitarul guvernamental însărcinat cu buna funcționare a Justiției și un condamnat penal a avut loc în orașul în care Tudorel Toader locuiește. La Iași, adică. Într-un centru comercial, printre coșuri de cumpărături, popor gură cască și prăvălii capitaliste, Tudorel a stat la taclale cu Ghiocel. Asimionesei Ghiocel, pe numele său de condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pentru șantaj (de presă).

Ministrul ar fi putut evita întâlnirea. Însă nu i s-a părut necesar. Din prostie sau din convingere, profesorul universitar doctor în Drept Tudorel Toader ține să joace de partea celor care încalcă legea. Într-un articol mai vechi, de acum aproape trei ani, arătam că Toader avea același tip de abordare a Justiției și când era judecător al Curții Constituționale (și nu singur, ci în tandem cu încă judecătorul CCR Valer Dorneanu): “alături de alt judecător al CCR, Tudorel Toader, Valer Dorneanu a făcut opinie separată și a considerat că OUG pentru traseismul aleșilor locali este constituțională! Argumentele nu sînt doar aiuritoare, ci de-a dreptul nesimțite. Două dintre argumentele prezentate de Dorneanu și Toader sînt relevante. Primul argument: (…) OUG a fost în vigoare doar 45 de zile și, dacă CCR a fost sesizată după expirarea celor 45 de zile, nu mai are ce analiza! (…) Dorneanu și Toader au cerut, nici mai mult, nici mai puțin, decît ca CCR să fie exclusă din jocul democratic al constituționalității. E inutil să mai arăt ce abuzuri poate provoca această gîndire: de mâine (sau chiar de azi!), Ponta poate emite OUG-uri valabile o zi fără să răspundă în nici un fel pentru asta. De exemplu, poate decide azi, prin OUG, să-l elibereze pe Felix din pârnaie. Și, cum OUG se aplică imediat, Felix iese azi de la pârnaie, mîine OUG nu mai e valabilă și Curtea Constituțională nu mai are nici o pârghie de a sancționa acea OUG neconstituțională. Al doile argument: (…) ceilalți judecători ai CCR (cei care au decis, majoritar, că OUG a traseismului este neconstituțională) au analizat partizan, fără să analizeze în profunzime. Cu alte cuvinte, Dorneanu și Toader îi acuză pe ceilalți judecători CCR că au dat o decizie politică! Apoi, culmea ironiei, țucălarii politici Dorneanu și Toader preiau întocmai argumentele lui Ponta: premierul a urmărit doar <respectarea programului politic asumat de aleșii locali în alegeri>.”

Azi e și mai grav: Dorneanu a rămas să facă jocurile în CCR, dar partenerul său în politici penale, Tudorel Toader, le poate aplica direct, din postura de membru al Executivului. Ceea ce înseamnă că nu avem de-a face cu prostie, ci cu premeditare conștientă.

(sursa: RL)

BUCURESTI - PARLAMENT - PLEN - VOT - GUVERNUL MIHAI TUDOSE

(sursa foto)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>