Pe mîna cărei frății dubioase îl ține Iohannis pe ministrul Cîmpeanu în Guvern?


Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, e premier interimar. Multe surse îl indică și ministru în viitorul guvern Cioloș. Totuși, acest Cîmpeanu e ministrul care, de cînd a preluat mandatul, le-a pelungit, arogant artificial, viețile politice celor mai grei piloni ai guvernării PSD, Victor Ponta și Gabriel Oprea, tolerîndu-le plagiatele. Deci?

Cînd a fost propus de către Partidul Conservator ministru în guvernul Ponta, Cîmpeanu nu a avut decît girul lui Daniel Constantin și al lui Victor Ponta. Colegii parlamentari ai lui Daniel Constantin au aflat de nominalizarea lui Cîmpeanu de la televizor. Numirea lui Cîmpeanu a fost unul din motivele relevante pentru care gașca lui Pelican, Grapini și alții din PC, loială lui Voiculescu Felix, s-a separat de Daniel Constantin, fidel lui Ponta. Cîmpeanu, deci, nu e făcut ministru la GRIVCO, ci mai degrabă la Secu (nu întîmplător, Cîmpeanu a protejat fără rest plagiatele moșite de Gabriel Oprea la Academia Națională de Informații a SRI – detalii aici). Iar protecția anti-plagiat oferită de Cîmpeanu lui Ponta e deja legendară (vezi aici).

Iar plagiatorii protejați de Cîmpeanu nu sînt niște profesorași din provincie care au furat academic ca să ia un spor la salariu, ci fostul premier al României, respectiv fostul vicepremier. Fără loialismul nesimțit al lui Cîmpeanu, cei doi ar fi fost declarați oficial plagiatori și mandatele lor ar fi fost fragilizate pînă la limita dispariției.

Iar Iohannis a găsit potrivit ca tocmai Cîmpeanu să fie premier interimar. Unele surse spun că cei doi ar fi prieteni. Habar n-am dacă e așa, dar criteriul ăsta ar trebui să nu conteze în ecuația președinte – premier (fie și interimar), mai ales în cazul în care premierul e suspect de complicitate la corupție.

Acum nici o lună, Cioloș a devenit Profesor Honoris Causa al USAMV Cluj. La ceremonie a fost prezent și Sorin Cîmpeanu, în calitate de ministru, alături de alți oficiali. E rezonabil să ne imaginăm că Cioloș și Cîmpeanu au o relație mai veche, chiar, ambii find agronomi de rang academic. E acesta un motiv suficient ca Cioloș să-l păstreze pe Cîmpeanu în guvern, în ciuda complicității actualului premier interimar cu plagiatorii Ponta și Oprea?

cimpeanu ciolos

(sursa foto)

 

Fără categorie
6 comments on “Pe mîna cărei frății dubioase îl ține Iohannis pe ministrul Cîmpeanu în Guvern?
  1. Eu pun problema altfel.
    Daca Iohanis il pastreaza la cotroceni pe nesimtitul adormit in ciuda cererilor repetate venite din strada de a-l concedia, decoreaza secretare si face revolutionari la 26 de ani de la revolutie ma face sa cred ca nu prea are el niciun control prin palatul cucuveni. Se pare ca serviciile care s-au lovit de deconspirarea unui grup de onguri cumpanasesti ori de trimiterea pe banca de rezerve a generalului interesului national nu renunta ci doar trec la planul B. Se pare ca acum o sa ne si bucuram ca se pise pe noi.

  2. Pingback: Pe mîna cărei frății dubioase îl ține Iohannis pe ministrul Cîmpeanu în Guvern? - Pe Bloguri

  3. Campeanu nu trebuie sa mai faca parte din guvernul Ciolos. Altfel iese cu scandal. Sper ca fostul premier Grivco si Dacian Ciolos au priceput mesajul Strazii… Pentru ca daca nu l-au priceput, asa cum fostul premier Grivco – care tocmai si-a pierdut o casa, a doua, luata ilegal, si pentru care a incasat illegal vreo 320.000 de euro timp de 14 ani !!! – ne asigura dupa cateva zile de proteste, in cazul asta vom iesi din nou in strada. Iar de data asta va fi mai rau… Pentru ca politicienii profund corupti pare ca iar au iesit din gaurile de sobolan in care intrasera si iar au devenit cu tupeu si manifest nesimtire… A se vedea afirmatiile abracadabrante ale tovarasului Mircovici, jigodia aia de minoritar care a jignit un popor intreg, nu numai pe cei care au iesit in strada… Eu ii sfatuiesc sa ia lucrurile in serios. Pe toti. Inclusiv pe Ciolos. Out cu toti cei din fostul govern penal si profund corupt, Ponta! Adica si cu Aurescu, juniorul lui Bombo, si out si cu pupilul Rovanei Plumb, tovarasul Marius Nica. Depontaificarea si depesederizarea, mai correct spus desuselizare trebuie sa inceapa si sa fie dusa pana la capat.

  4. Se anunta misto guvernul asta de tehnocrati: Dancu, Bucurenci, finantista de la BNR-FMI-sipeundeomaifii si acum Cimpeanu.
    Voi chiar ati crezut ca se schimba ceva?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>