Ponta a avut un glonț de argint. Pe care și l-a tras în genunchi


Cronologia dosarului Șova – Ponta de la DNA ne arată cu claritate că Ponta avea o singură șansă să scape (și asta doar temporar) de urmărirea penală în acest caz. Și, mai important, ne arată că, după ce a pierdut acea șansă, a declanșat un atac împotriva DNA prin manevre parlamentare de modificare a legislației penale în materie de corupție.

mai – octombrie 2011: ANAF verifică activitatea caselor de avocatură Șova și Ponta și întocmește un raport care arată că Ponta a încasat dubios bani de la Șova, după ce Șova a încasat bani de la Turceni și Rovinari;

august 2011: înainte ca ANAF să definitiveze raportul de control, Ponta falsifică 16 documente care, spera actualul premier, ar fi urmat să justifice încasarea fără drept a banilor de la Șova (sursa);

04 aprilie 2012: se deschide dosarul 122/P/2012 la DNA, structura centrală, în care sînt cercetați, printre alții, Șova și Ponta (sursa);

15 ianuarie 2014: Inspecția Judiciară arată, într-un raport, că în dosarul 122/P/2012, ultimul act de cercetare (pînă la acel moment, evident) era un raport al specialiștilor din decembrie 2013;

29 iulie 2014: Ponta anunță oficial că urmează să candideze la prezidențiale (sursa)

13 august 2014: Șova este chemat la DNA și informat că a fost pus sub urmărire penală în dosarul 122/P/2012 (sursa);

16 noiembrie 2014: Ponta pierde alegerile prezidențiale;

13 martie 2015: DNA cere arestarea lui Șova (sursa);

05 iunie 2015: Ponta este pus sub urmărire penală de DNA în același dosar 122/P/2012 (sursa).

Să interpretăm cronologia de mai sus:

– Ponta știa încă din vara lui 2011, de cînd ANAF i-a luat contractul cu Șova la control, că are o problemă; tocmai de aceea, în august 2011, actualul premier a falsificat niște documente care să-l acopere legal pentru mita primită de la Șova;

– după un an și jumătate de mandat de premier, în ianuarie 2014, Ponta află de la Inspecția Judiciară că dosarul în care era cercetat (fără să fi fost pus sub urmărire penală), adică 122/P/2012, era în lucru și în acest dosar se muncea, se făceau acte de cercetare, deci pericolul penal care-l pîndea nu se diminuase;

– cu toate astea (sau poate tocmai din cauza asta), Ponta decide la finalul lui iulie 2014 să-și anunțe candidatura la prezidențiale; două săptămîni mai tîrziu, se coace (și se anunță public) urmărirea penală a lui Șova, ceea ce-i amintește lui Ponta că problema penală îl urmărește și pe el;

– după ce pierde prezidențialele, Ponta se încăpățînează să rămînă premier; totuși, în primăvara acestui an, DNA îi amintește lui Ponta că dosarul penal 122/P/2012 trebuie să-și urmeze cursul, indiferent de ce poziție ocupă Ponta în stat, și cere arestarea lui Șova; cererea DNA nu numai că e anulată în Senat după un vot neconstituțional cu repetiție, dar Ponta tot nu pleacă de la Guvern;

– mai mult, tot în primăvara acestui an, după ce DNA cere arestarea lui Șova, PSD declanșează un atac parlamentar concertat la Codul Penal prin intermediul a tot felul de inițiative legislative menite să îngreuneze condițiile de arest, să elimine cătușele, să anihileze unele infracțiuni (conflictul de interese, de exemplu, de care e acum acuzat Ponta);

– în cele din urmă, la începutul lunii iunie a.c., DNA îl pune și pe Ponta sub urmărire penală; e o premieră: cel dintîi prim-ministru pus sub urmărire penală în timpul mandatului, inclusiv pentru fapte din timpul mandatului (conflictul de interese).

Cînd a greșit Ponta? În patru rînduri:

1. mai întîi, cînd a luat șpagă de la Șova deghizată în convenție de conlucrare profesională;

2. cînd a pierdut prezidențialele (pe mîna lui de idiot abuziv și arogant care a împiedicat dreptul la vot al românilor din străinătate), ceea ce nu i-a adus imunitatea penală la care spera (de cel puțin cinci ani, cît un mandat prezidențial);

3. cînd a refuzat să demisioneze din funcția de premier (în ciuda avertismentelor repetate și dinainte de campania pentru prezidențiale, și de după pierderea alegerilor), obligînd DNA, practic, să pună (în premieră!) sub urmărire penală un prim-ministru în funcție;

4. acum, cînd se ascunde ca un șobolan fanariot la Stanbul, sperînd să revină cu solie de la sultan și să-i taie capul Codruței Kovesi.

Da, Ponta știa că îi vine rîndul în dosarul lui Șova. Și mai știa că are pe țeavă un glonț de argint: mandatul la Cotroceni, cu imunitatea penală aferentă. Pe care mandat, însă, l-a pierdut. În acel moment, Ponta și-a tras glonțul de argint în genunchi. Dar, deși olog, s-a crezut în continuare basketbalist și a rămas la Guvern, forțînd România să treacă printr-o nouă umilință internațională: sîntem o țară atît de coruptă încît mai rămîne să se ceară acord de la BOR pentru arestarea lui Dumnezeu, în rest au fost luați de DNA majoritatea greilor aflați nu în cer, ci pe pămînt.

ponta kovesi

Fără categorie
14 comments on “Ponta a avut un glonț de argint. Pe care și l-a tras în genunchi
  1. Cata osteneala d-le Prisacariu pt. acest gunoi national!
    Despre maga excrocheria ce urma sa aibe loc la Transporturi ati auzi? golanul de rus isi ridica manastire cum , ca, ar fi reziliat un contract pt tronsonul Comarnic- ?, de 8 miliarde euro, ce “erou”! si asta de mana cu acest gunoi national!

  2. Pingback: PRISACARIU | Ponta a avut un glonț de argint. Pe care și l-a tras în genunchi | Nasul.tv

  3. Pingback: PRISACARIU | Ponta a avut un glonț de argint. Pe care și l-a tras în genunchi - Stiri Presa Online

  4. ,STIRE CARE LIPSESTE-ATAC CRIMINAL LA C.C.R-CINE LA ORDONAT’

    Inexplicabil,stirea conform careia sa redeschis un dosar inchis anul trecut care ii vizeaza pe mai multi judecatori ai C.C.R. de data aceasta nu a produs nici o emotie,ba mai mult ,DEONTOLOGII JURNALISTI CU CHIPIE,PANTALONI CU VIPUSCA SI VESTOANE CU FIRETURI NASTURI METALICI LUCIOSI SI STILET,ASCUNSE BINE IN DEBARALE MASCATE,PUR SI SIMPLU NU AU POMENIT DESPRE ACEST ASALT ASUPRA CELEI MAI IMPORTANTE INSTANTE A DEMOCRATIEI-C.C.R……..

    Asadar TIBERIU NITU,asa subit ia cazut cu tronc SORINEI MATEI,iar DAN TAPALAGA PRESUPUN IL INVITA LA UN TENIS CU PICIORUL SI LA O BERICA CU GULER ALB SCROBIT,ca venind din partea SEFULUI DE LA COTROCENI.

    A inchide ochii,,ba mai mult a accepta smenuri golanesti,de acest gen te trimite inevitabil in ARMATA LUI TARICEANU,PONTA,OPREA,DRAGNEA,si te face coleg de manipulari mizerabile cu cei de la trustul INTACT SI ROMANIA TV.

    Adica de ce e mai condamnabil GIDEA DECIT TAPALAGA,SAU GRECU DECIT SORINA MATEI???????

    A-l trimite pe ticalosul PONTAacolo unde ii este locul,cu toti simpatizantiiacolitii si membrii clanului sau,nu inseamna ca trebuie sa accept ca locul lor sa fie luat de alti ticalosi,la fel de lacomi,flaminzi si hulpavi.
    NICIODATA CIORAPII MURDARI NU SE SCHIMBA INTRE EI-FACI EXZEME GROAZNICA PE OBRAZ………………..

  5. Pingback: Ponta a avut un glonț de argint. Pe care și l-a tras în genunchi - Pe Bloguri

  6. Domnule Prisacariu , un nenorocit care manca NUTELA cu paine si se spala , la fantanile arteziene din Paris , ce drac de procuror ( in perioada cind in procuratura intrau mediocrii ) a fost asta nimeni nu stie de vreun caz de anvergura , mincinos , plagiator , hot , escroc , se casatoreste din interes , avocat parsiv ,, promovat de Nastase ( se intelege ) , domnule traim intr-o lume paralela , aratarea asta de Ponta fute o tara in gura , e prea mult domnule .

  7. Voi sunteți sigură că Ponta are ceva la genunchi? Și sunteți siguri că se va mai întoarce de la ‘Stanbul? În funcție de cum evoluează dosarul, nu-i exclus să ceară azil politic de la Erdogan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>