Cum introduce Năstase diplomația mafiotă în MAE


Vasăzică, Năstase s-a întors la MAE, la invitația ministrului Aurescu (sursa), datorită “expertizei instituționale și profesionale considerabile”. Dar declarația asta lemnoasă e numai pentru presă. De fapt, Năstase este farul luminos al lui Aurescu încă de acum vreo 20 de ani. Povestește chiar Ponta.

Care zice așa: “În 2000 am votat prima oară PSD-ul, deși nu eram membru PSD și eram convins că nu o să intru niciodată într-un partid politic. Îl cunoscusem însă pe Adrian Năstase. Mi-a plăcut de el, era profesorul meu deja, și am votat PSD-ul liniștit, pentru că mă gîndeam că o să fie bine, că vine Năstase prim-ministru. Năstase avea o asistentă, Nineta Bărbulescu, care a rămas însărcinată în timpul anului. El avea nevoie de un asistent, eu eram deja asistent la altă catedră, la Penal, m-a recomandat cineva, ne-am văzut la facultate, a stat de vorbă puțin cu mine, s-a convins că pot să vorbesc și știu cît de cît ce am de făcut. Nu ne vedeam foarte des, venea destul de rar, eu și Bogdan Aurescu eram asistenții lui, dar recunosc că mi-a plăcut de el, m-a impresionat, m-am gîndit că o să fie un prim-ministru bun.” (sursa).

Așadar, trio-ul Năstase, Ponta, Aurescu tocmai s-a reîntregit, dar de data asta în altă configurație: acum Ponta e profesorul iar Aurescu și Năstase asistenții.

Iar dacă vreți mai multe despre relația profundă dintre Aurescu și Năstase, citiți-l pe Năstase (aici).

Iar la final, iată cam care este experiența instituțională și profesională în diplomație a lui Năstase la care se referă Aurescu: utilizarea în stil mafiot a diplomației și diplomaților în interes propriu și penal, totul finalizat cu condamnare la închisoare (sursa).

nastase mae

18 comments on “Cum introduce Năstase diplomația mafiotă în MAE
  1. Acest Aurescu face ROMANIA de ras cu acesti mafioti la MAE , CORUPTI pana in maduva oaselor ! A mai facut-o el de pomina si cu FRANTA ! Are deja si el ciuma rosie !

  2. 1. ai scris candva un articol ( nu-mi amintesc exact titlul ) ceva de felul : ” dragnea e pe puscarie ” iar acum citesc in ziare ca tipii de la dna il vor la bulau ; oare e pe bune ? daca e bagat la bulau e ok dar daca ia cu suspendare il va baga puie monta afara din psd ?
    2. oare ce se va intampla cu sova , tariceanu si compania ca se pare ca nici ei nu se simt prea bine .
    articolul de mai sus e ok , numai 0049 ne mai trebuia la mae ca sa fie tacamul complet

  3. Daca vestea despre intilnirea de la MAE a ajuns la Bruxelles s-au luat deja in studiu doua aspecte:
    – o tara de hoti condusa de infractori
    – Romania foloseste caile diplomatice pentru spalare de bani

  4. Pingback: PRISACARIU | Cum introduce Năstase diplomația mafiotă în MAE | Nasul.tv

  5. Expertiza instituționala, adica puscarie.
    Si expertiza profesionala, adica hot.

    Iaca de-asta cei care au fosat la puscarie nu ar trebui sa mai aibe voie in nici-o slujba/functie de-a statului. Nici macar consultant.

  6. Pingback: PRISACARIU | Cum introduce Năstase diplomația mafiotă în MAE - Stiri Presa Online

  7. 1. Și eu m-am crucit când am citit știrea. Să te sprijini pe experința unor penali (Năstase, Severin) și necinstiți (Meleșcanu, care strânge semnături pentru candidatura la președinție în timp ce e director la SIE) e ceva de noaptea minții.

    2. După emisiunea din seara asta a lui CStriblea, l-am scos din meniu. Același model ca haita Realitatea tv. Un invitat de măcelărit (PMP, Gelu Vișan) și o haită de alți invitați, jurnaliști (?!), care să-l mănânce de viu, călcând în picioare logica, adevărul și profesionalismul.
    Schimbarea la față e aproape completă. Nu știu cât vor mai rezista Sabin Orcan, Mihai Duță, Irina Petraru și EVZ TV. Pentru mine, Striblea a trecut în neființă.

    • Striblea e in misiune la B1 tv. N-ai priceput pana acum. El a venit la B1tv pe filiera Sebastian Ghita.

      P.S. Nu uita ca doar cu o seara inainte l-a determinat pe Cristian Diaconescu sa plece din emisiune. In conditiile in care invita cu obstinatie lichele precum Mandruta, Palada (Tirel Lambada) si alti nefrecventabili de teapa lor, B1 tv nu va avea decat de pierdut pe piata media. Pentru ca pierde o nisa pe care cata de cat se consacrase. O alternative la gunoaiele media reprezentate de Latrina 3, Guitza tv si iRealitatea oportunistului Gusa. Ma intreb daca nu cumva patronii postului nu so-au propus sa-si bage afacerea media in faliment.

  8. Ce patriot! Cand a fost dat a doua oară afară din pușcărie, 0049 se lăuda că abia așteaptă niște guverne străine (probabil cel somalez sau nigerian) să apeleze la luminile lui. Și el se jertfește să rămână aici, să ajute guvernul României.

  9. Sa nu ne mai miram de revenirea “subtila” a borfasilor care ne-au calcat in picioare sistematic , ne -au furat prapadita asta de tara , cu revolutie cu tot ; ce batjocura cinica,nu conjucturala ,ca suntem in continuare la butoane cu unul ,purtator de sapca Mao,plagiator si impostor sinistru , tolerat de un partid + un presedinte cu “sepci” regaliste : ati intilnit ceva mai grotesc +ridicol ?! Probabil” punct si de la capat ” prezidential , in mod fulminant se desavirseste cu ” primul pas ” decisiv spre motul c…..-lui zis Nastase , ca doar politica externa e condusa de MAREATA INACTIUNE , care , mi-e teama , va naste curind MONSTRI !!!!!!!!!!!!!!!!( daca nu cumva s-a si intimplat , vezi tupeul tip invitatie oficiala pentru borfasul cu staif zis si Dana Nastase (haz de necaz?!)

  10. Pingback: Cum introduce Năstase diplomația mafiotă în MAE - Pe Bloguri

  11. alde prisacariule, dc o arzi cu paru in ochi? este adevarat nastase e un hot, dar fratie codurile penale de vre o 200 de ani in lumea civilizata au o viziune umanista . sa iti explic desi sunt sigur ca stii de institutia reabilitarii, dar preferi sa o arzi ipocrit.

    • Reabilitarea începe cu recunoașterea de către făptaș a greșelii și încercarea de a se îndrepta. Altfel nu se poate. Așa cum mersul începe cu sculatul din somn. Nu cu datul în judecată la CEDO a statului și instanțelor care l-au condamnat.

  12. In SISTEM nu intra decat cei selectati de SISTEM. Daca ii privim cu atentie pe toti cei care apar in fotografie si le vom studia trecutul, vom descoperi ca toti acesti indivizi apartin trecutului comunist. Chiar si Gunoimonta si Aurescu, intr-un anume fel, apartin trecutului. Sunt legati ombilical de acest trecut urat prin personaje odioase precum Nastase, Roman, Iliescu s.a. Nastase ramen cel mai mare borfas pe care l-a cunoscut Romania dupa 1989. El, insa, a facut puscarie pentru niste gainarii, in comparative pentru ce ar fi putut sa infunde beciurile ani foarte multi de zile.

  13. Situatia este chiar deprimanta, dar elocventa pentru Romania. Bogdan Aurescu nu este chiar un oricare. Cred ca a dovedit ca are o formare intelectuala si chiar a facut cite ceva pentru Romania.

    Un astfel de intelectual sa se compromita cu un borfas dovedit, chiar daca a lucrat ani de zile sub obladuirea lui, este de neinteles. Cam de aici ne vin si bolile noastra ca natie, nici macar aia care au carte pe bune nu ne mai pot fi repere…

  14. N-am sa fac analize profunde ce privesc sistemul,TICALOSIT’ si felul in care el se reproduce asa incit ,PLEACA AI NOSTRII
    VIN AI NOSTRII
    NOI RAMINEM TOT CA PROSTII
    Acum,daca AURESCU ,in particular,in viata sa privata ar sta zi de zi,bot in bot cu MENTORUL SAU PUSCARIAS,sa zicem ca n-ar fi treaba mea.

    Dar dupa ce am aflat ca JUDETUL NEAM A DAT ROMANIEI:
    ACADEMIA INFRACTORILOR ROMANI’,
    Cred ca a venit timpul sa inchidem si sa izolam:

    ACADEMIA INFRACTORILOR CU GULERE ALBE DE LA CORNU’

    P.S.-Deocamdata nu-i un repros,e doar o constatare care suna cam asa:

    Ma surprinde dle. PRISECARIU,ca nu aveti nici un comentariu pe subiectul zic eu exploziv,doar banuit pina aseara,acum devenind public :

    ,DRAGOSTEA MISTUITOARE INTRE SEFII BINOMULUI S.R.I.+ D.N.A.

    Nu pun intrebari,nu astept raspunsuri,NU MINT ,NU SUNT PONTA…………….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>