De ce nu-și permite Ponta oameni liberi la televizor


Știți, dacă mă citiți constant aici, că nu reușesc să înțeleg cum poate Ponta să evite DNA și, în același timp, să fie ocolit de DNA, deși cel puțin trei dosare l-ar putea scoate din viața politică. Ultima oară cînd am scris pe subiect am făcut o recapitulare amănunțită (sursa). Subiectul, însă, nu a fost abordat doar aici, ci și la TV, în repetate rînduri (ultima oară, aici).

Acum, subiectul nu mai apare la TV, nu e nimic interesant în știrea că premierul României ar putea fi oricînd cercetat penal de către DNA. La schimb, însă, la TV se lăfăie Ponta care cere, insinuant, imunitate totală în fața DNA. Cel mai recent, Ponta și-a clamat dreptul la imunitate la Antena 3, unde a spus așa: “Ceea ce eu am vrut sa transmit ca semnal este ca pentru binele democratic al Romaniei, Guvernele sa fie facute si schimbate in Parlament, altfel suntem intr-o directie gresita” (sursa).

Mai pe șleau, ce a zis Ponta este că, dacă DNA îl pune sub acuzare, atunci cade Guvernul iar asta nu se face, mă-nțelegi, pentru că premierul este sacrosanct și nu poate fi deranjat așa de niște nimeni de procurori cîtă vreme are o majoritate parlamentară care-l susține.

Să mai spun că ce insinează Ponta este o nebunie profund antidemocratică? E evident.

Arătam, recent, că “DNA se află într-o dilemă: dacă începe urmărirea penală împotriva lui Ponta ca să poată căuta probe, deci ca procurorii să-și facă treaba, Ponta trebuie să demisioneze; dacă nu începe urmărirea penală, Ponta rămîne premier, dar procurorii nu vor putea, de fapt, lucra în dosar; ceea ce înseamnă că DNA trebuie să se hotărască de ce îi pasă mai mult: de facerea unui dosar ca la carte (dosar în care, poate, Ponta va fi dovedit nevinovat la un moment dat), sau de cariera politică a lui Ponta?” (sursa).

A cam venit timpul ca DNA să se hotărască: Justiție pentru Justiție sau simulacru de Justiție pentru Ponta?

Pînă se hotărăște DNA ce va face, e ceva ce știm sigur: Ponta nu-și mai permite ca la vreo televiziune să se vorbească de dosarele lui penale. Așa că nu se vorbește. Iar cine o face, totuși, nu mai apare la TV.

ponta

,
15 comments on “De ce nu-și permite Ponta oameni liberi la televizor
  1. Concluzia privind dilema DNA mi se pare putin trasa de par: pe noul cod penal procurorii pot face urmarire penala in rem (adica sa stranga probe), referitor la presupuse fapte penale, urmand sa puna efectiv sub acuzare persoane atunci cand au suficiente probe.

    • Trasa de par e insistenta suspecta cu care DNA il ocoleste pe Ponta. Se vede si de pe luna chestia asta. Lasa REM-ul ca nu tine… In cazul Duicu aveam fapte, inscrisuri, interceptari… In cazul Sova exista marturii, documente, denunturi… In dosarul Diaspora nu s-a facut mai nimic. Ce-i asa complicat? Sunt mai bine de 5 luni de cand DNA n-a miscat nimic in cazul votului din Diaspora. Ce asteapta? Sa iasa oamenii in strada ca sa-l dea jos pe derbedeu? DNA-ul si ICCJ sa actioneze profesionist si fara calcule politice in beneficiul unora sau altora! Pe unul l-au salvat de incompatibilitate, pa altul il tot ocolesc in dosare… Ce-i asta? Sefii vor sa se faca utlii noilor stapani? Pai ce tara e asta?

  2. Adevarul este ca mi se pare destul de suspect faptul ca despre votul din diaspora nu se mai spune nimic.Sunt multe probabil alte dosare ale lui Ponta dar vad ca sunt trecute la alta data.

  3. Cel putin la prima vedere Tariceanu a uitat de Sova si de Ponta. Se grabeste sa trimita documentele solicitate de catre DNA ,sub sanctiunea de obstructionare a justitiei.Spune ca presedintele senatului nu decide ci plenul.Ma rog ,dupa ce DNA s-a incordat Tariceanu si-a dat seama ca poate merge langa Vanghelie,i s-a umflat gusa si a inceput sa explice ca documentele erau pe site dar daca DNA doreste le va ” pune o stampila:. Don motocicleanu asta uita ca a returnat dosare pentru ca nu erau numerotate ! Pe de alta parte Ponta.vrea sa-i scoata pe procurori din randul magistratilor , si sa-l numeasca pe Horodniceanu ca sef la DIICOT doar ca sa ingroape dosarul lui Sova ,acuzat ca a returnat 10 mil.euro lui Stoica Gruia.( ilegal).Oricum ,asa cum bine zici .sa vedem cat timp va fi “ocolit ” Ponta. Chiar daca este ofiter superior……:D

  4. Ce mult isi doreste Ponta ca numai “anumiti procurori ” sa ancheteze parlamentari si sau ministrii. Ce ziceti ? Deci cei din subordinea lui Nitu ? Only !! Inseamna ca ceva urmeaza sa se intample.

  5. Pingback: PRISACARIU | De ce nu-și permite Ponta oameni liberi la televizor | Nasul.tv

  6. Pai da, Cataline. Cam asta se poate remarca de destul de multa vreme… Exact ceea ce spui. Pe Gunoimonta nu-l mai deranjeaza nimeni cu nimic. Dulapul de la Cotroceni nici atat. El e pe felie cu Gunoimonta, asta pentru cine inca nu s-a prins de figura si inca mai crede in naivitatea sa cum ca Iohannis i-ar putea face probleme obraznicului. Nici vorba. E un pact de tacere complice si intelegere oculta, exact ce si-a dorit USL-ul cu atata ardoare, de la infiintarea sa. Televiziunile sunt la picioarele derbedeului, in cvasimajoritatea lor, realizatorii de emisiuni se prefac ca afara e soare si frumos si totul e bine, in media scrisa (inclusiv cea online) se injura Basescu la greu, pentru ca asa e ordin pe o anumita unitate, Iohannis doarme comod in palton, nederanjat de nimeni, totul pare ca e de-o baltire vecina cu paranoia si revolta orice om normal. Dar cum acum aproape ca poti jura ca anormalul e normal si normalul e anormalitate, de ce ne-am mai mira? Parca traim intr-o tara cu totul si cu totul absurda, intoarsa pe dos, autista, fie-mi iertata comparatia. Evident ca este absolut de neinteles de ce DNA nu il atinge nici macar cu o intrebare pe Gunoimonta, desi motive existau o multime ca macar pana acum sa se intample asta. Dar, in situatia asta exista, in opinia mea, doua sau chiar vreo trei posibile variante. Derbedeul e in continuare un acoperit care beneficiaza de inalta si extreme de eficienta protectie la nivel de institutii de forta, institutii ce-si asuma cu inconstienta (dar si penal) o asemenea posibila manjire (care ii si descalifica), derbedeul e fost acoperit care santajeaza si el, la randul lui, pe toti cei care ar indrazni sa-i ameninte scaunul si libertatea, sau variant ca derbedeul e protejatul unui serviciu secret strain amic Romaniei (n-as exclude o asemenea varianta). Drama e ca situatia asta de baltire in care Gunoimonta pare ca e total imun in fata DNA si a justitiei, afecteaza profund tara dar si credibilitatea institutiei care se lauda cu combaterea coruptiei politice sistemice, sustinand ca nu exista nici un fel de criterii politice selective si discriminatorii in arestarile si trimiterile in judecata ale politicienilor corupti. Si ca o astfel de protectie (mai mult sau mai putin acoperita) a lui Gunoimonta naste foarte multe semne de intrebare privind corectitudinea prin care s-ar merge pana la capat in anchetele instrumentate de DNA. Decredibilizand iremediabil institutia. Cazul Sova e simptomatic, Asistam la o lupta surda intre un parlament totalmente corupt si profund neprofesionist si DNA. Unii se fac ca… altii se fac ca… Pare ca e doar un joc de-a soarecele si pisica. Joc abject in care e implicat si Manechin Motocicleanu, valetul clanului Gunoimonta (si ma vad nevoit sa constat faptul ca nimeni nu vorbeste de clanul Gunoimonta, clan care controleaza Romania), care pare extrem de sigur pe el, manifestand un tupeu si o obraznicie inegalabile in contrele cu un DNA deja dovedit cam pisicut in relatia cu Gunoimonta, incredere care pare ca ii este data (si garantata) de cineva (Gunoimonta?)si de ceva. Eu zic ca jocul cu Sova e cam vrajeala. Gunoimonta poate fi ingropat usor de catre DNA in cu totul alte dosare. Multe alte dosare. Si mult mai serioase. Unele nedeschise inca. In dosarul Sova, dealtfel un politician mizerabil greu de suportat ca prezenta scenica, Gunoimonta ar plati doar pentru o gainarie. In comparatie cu ceea ce DNA ar putea sa instrumenteze (pe bune) impotriva derbedeului national, astfel incat sa-l infunde pe plagiator ani grei. Eu as mai putea sustine si faptul ca, foarte posibil, s-a cazut la pace in SRI, acolo unde se fac jocurile cu adevarat. De aceea Gunoimonta zburda liber, cu tupeu si obraznicie recapatata dupa convalescent in care a jucat cabotin rolul invinsului spasit, reinventat de un Iohannis absolut sters, inadecvat, colaborationist, indiferent, absent in spatiul public cu declaratii pe subiectele de interes national, un Iohannis ale carui prioritati par sa fie cum anume sa-si multumeasca nevasta cu concedii cat mai exclusiviste si cu prezente obligatorii in toate vizitele in strainatate, pe care sasul de Dambovita le tot face de la o vreme. Acum fiind in pregatire pentru Italia… Sa constatam. nu fara surprindere, ca brusc, dupa alegerile din noiembrie anul trecut, Gunoimonta a gasit bani din ce in ce mai multi pentru presedentie. Evident, perfect explicabil. La Cotroceni nu se mai afla Traian Basescu…

    Daca DNA va continua sa-l ocoleasca (la ordin) pe Gunoimonta, atunci tot ceea ce a demonstrat aceasta institutie in ultimii ani se va prabusi iremediabil ca si credibilitate. Daca pe cei de la DNA nu-i intereseaza aspectul asta, atunci e foarte grav. Exista riscul evident ca oamenii sa nu mai creada in nimic, nici macar in DNA, nu ca acum ar mai crede atat de tare in ceva care ar functiona bine in tara asta. Mai ieri, perversul Gunoimonta a aruncat o soparla cu iz de santaj catre DNA… Pe scurt, spune infectulul: Dati-mi pace ca altfel fac urat. Cica, zice el, va ramane in mandat atata vreme cat ii va permite DNA-ul. Asta ne latra Gunoimonta mai ieri… Preventiv si cu pronuntat iz de santaj mizerabil. Cu alte cuvinte Gunoimonta sugereaza ca daca DNA-ul va indrazni ceva impotriva sa, el va iesi sa urle ca totul nu e decat o inscenare politica. Instrumentata special pentru a fi dat jos din functia de premier, Functie pe care, fie vorba intre noi, nu o merita niciodata. O sa inchei remarcand ca USL functioneaza bine-mersi. Avem de-a face cu un USL sub acoperire, ca sa zic asa. Numai ca sceneta asta e destul de stravezie. Si destul de proasta. N-o sa iasa.

    Nu vedeti ca pana si Gurul iRealitatii tovarasului Gusa, urechist de profesie, a inceput sa se ocupe cu insistenta exclusiv de Basescu? Ciudat? Nicidecum. Asta foloseste atat lui Gunoimonta cat si lucrului bine facut de la Cotroceni. Lumea e tinuta in continuare in diversiunea “Jos Basescu!”. Destul de expirata, insa inca eficienta pentru a tine aproape pe toti idiotii utili fostului (si actualului USL). Eu zic ca dupa 16 noiembrie asistam la o cardasie uselista in toata regula. In media, in spatiul public, in politica. Presarata pe ici colo cu mici intepaturi, ca sa dea bine la fraieri.

    P.S. Astept cu nerabdare ziua cand vor iesi la iveala si mizeriile din media. Media care este controlata de interese politice ale diversilor actori politici. Unii sunt latraii lui Iohannis-PNL, altii sunt latraii intereselor clanului Gunoimonta-PSD. Pai nu asta isi aveau ca scop final impostorii infractori din USL? Sa ramana pe scena politica doua “mari” (dar profund corupte) gasti politice. Astfel incat cardasia politica sa fie cat mai eficienta in praduiala. Cand ne aflam noi la putere furam cat putem si va dam si voua partea voastra, iar atunci cand va aflati voi la putere, furati si voi cat puteti dar ne dati si noua partea la care avem dreptul. Exact cum se intampla pana in 2004. Filosofia USL e simpla. Si macabra. Dar profund antinationala si PENALA.
    Am speranta ca DNA sa ma contrazica cat de curand in cazul Gunoimonta. Pentru ca, in caz contrar, singura solutie de luat in calcul ca eficienta va fi revolta oamenilor in strada. Iar atunci, cu acea ocazie, va deconta si dulapul de la Cotroceni. Deja a decontat serios pana acum. Pentru cine a urmarit pagina sa de FB, fata de cei un milion si jumatate de like-uri cu care se lauda acum ceva vreme, a mai rams cu aproape un milion… Iohannis isi da, pas cu pas, foc la valiza.Ii doresc un singur mandate si, daca este posibil, unul cat mai scurt. Tara se va scufunda teribil in mandatul acestui sas de Dambovita. De-a dreptul impotent in tot ceea ce inseamna gestionarea afacerilor interne cat si a relatiilor international.

  7. Sa ne miram ca ori de cate ori PSD se afla la putere, miscarile de strada dispar ca prin minune? Nimeni nu mai striga “Jos PSD!” si, in cazul de fata, “Jos Ponta!”, cu foarte putin exceptii… Presedintele pare un asistat docil, coabitacul perfect pentru Ponta, televiziunile sunt deja aservite, sindicate cumparate, nu mai exista opozitie. Singurul care se mai bate cu hidra USL este Basescu. Si se bate pe bune, in forta. Iar asta deranjeaza rau si pe unul (Gunoimonta) si pe altul (Lucrul bine facut). De aceea e ordin pe unitate ca propaganda media sa tabere cu insistenta pe fostul presedinte.

    • Avand un fost premier Grivco la Cotroceni, sub patronajul acestui lucru bine facut, pas cu pas ne indreptam spre refacerea USL. Sub acoperire, Desi chestia asta e cam evidenta.

  8. Intreb si eu… S-a zbatut cineva in media ca sa faca o ancheta serioasa pentru a afla daca abjectul Gunoimonta a fost acoperit? Nimeni. De ce? De ce Gunoimonta este invaluit intr-o omerta de neclintit?

  9. Mare dreptate aveti ! As avea toptusi un amendament.
    Ponta nu-și mai permite” Uite, cum v-am prins. Ati manipulat :)
    Ponta, clar, fara echivoc NU MAI PERMITE sa-i fie aratate samavolniciile atat pe la televizoare cat si pe la ziare, ca tiparite, ca on-line. Ce sa mai zic de “Ev.Zilei” in care disparura cu totul articolele negative despre catastrofele induse neamului romanesc de Ponta.

    Exemplificare:

    http://www.gandul.info/puterea-gandului/dati-la-toti-sa-ajunga-nimicul-in-mod-egal-la-toata-lumea-14133138
    Misto si tiltul gasit.

    Mai citim asa ceva in Ev.Zilei, ori in Capital ? ? ?
    Ca despre B1 e clar. A trecut Ghita pe acolo si si-a impus banii si ciracii gen Striblea si Manastire. Doamne, mare sila imi produce personajul unsuros, Striblea.

    Incet si sigur se revine la B1 & compania la acea gaselnita, foarte buna de altfel, care a fost exercitata cu real succes in timpul tariceanului. Alt personaj mic, mic, cu functie mare care a nenorocit tara asta risipind aiurea surplusul obtinut in vremurile (economic) bune de atunci. Gaselnita, in opinia mea ? Lupta pro-contra Basescu. De Tariceanu, bietul, care incasa demn de la “mitocan si dictator ” nimic, nimicuta.
    Acum vad ca se incepe iar aplicarea tacticii de succes din guvernarea tariceana. Trecerea in slentio-stampa a abjectului Ponta prin operatiunea, pro-contra Iohannis. Mie nu-mi place Johannis. Nu mi-a placut niciodata. L-am votat (turul 2) ptr.ca am socotit pericolul pontanac mult mai mare si nici alternativa n-am avut. Ca doar nu era s-o votez pe Udrea, ca ne faceam dracului de ras in lumea asta mare. O “ciociolina” Presedinte, asta au les romanii ar fi titrat toate ziarele mapamondului, va dati seama ? Nici nu vreau sa ma gandesc.
    Cu DNA-ul, ce sa zic, aveti dreptate. Si as mai avea o constatare: Se duc la beci cam multi din dusmanii personali ori indezirabilii lui Ponta. Pai cum naiba, se chinuira sa-l bage pe Mazare la beci vreo 8 ani si reusira taman acum cand maraia la Ponta ? Mai sa fie ? Cam naspa. Mai vedem.

    p.s.
    Isi face Turcescu tv. Va bagati ? Chiar este nevoie de oameni ca dvs. si de un post TV mai curat, fara bani de la mogulii rai, ca nu stiu, zau, ce-l gasi pe Tapalaga dupa ce ati fost alungat de la B1, sa ne spuna ca s-a eliberat Presa cand mie mi se pare ca Presa este mai ocupata de Ponta, mai dihai, decat pe vremea lui Nastase. Of, of, ce mi-e si cu “acoperitii” astia din presa, aflati in fel de fel de misiuni.

    Mai ganditi-va cu tv.ul lui Turcescu, hai ca ati fost in trust comun la Vantu. Nu e un repros, zic. Ca poate stiti mai mult decat mine daca se merita. Poate vorbiti si cu Cautis (sa nu ma mai uit la batistuta, ca sa-l vad) cu Dan Badea, cu Tiberiu Lovin…si altii pe care ii stiti dvs.
    Adunati-va frate ! ! ! Faceti ceva ca lumea si pentru NOI si pentru VOI si pentru amarata asta de Romanie. Ca tare mi-e sila de astia de ni-i baga mogulii pe gat, zi de zi. Mi-e sila pentru ca mult rau au mai facut.
    Pe cuvant de onoare ca subscriu daca va alaturati si dvs.si cei amintiti mai sus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>