Domnule Iohannis, nu fiți președintele de la GRIVCO!


Domnule Klaus Iohannis, pe 25 august, invitat în emisiunea mea de pe B1 TV, mi-ați spus că nu ați fost niciodată la GRIVCO, cu atît mai puțin în 2009, cînd tandemul Geoană – Antonescu vă propunea premier (sursa). Ba chiar l-ați acuzat, în premieră, pe Victor Ponta că minte în legătură cu prezența dumneavoastră la GRIVCO. Ulterior, am verificat și v-am dat dreptate, public: Ponta mințea (sursa). Atunci, ați cîștigat (în fața mea, cel puțin) respect. Și o doză de încredere: puteam să înțeleg că politicianul Klaus Iohannis voia să joace la nivel înalt (să facă saltul de la politica locală de Sibiu la cea națională), dar nu aș fi acceptat niciodată să fiți o păpușă a turnătorului Felix.

Azi, sînteți noul președinte al României, în funcție de o zi. Ieri ați preluat mandatul. Vă consider, poate în contradicție cu mulți, un jucător (sursa). Inclusiv impunerea deputatului PNL Alina Gorghiu în fruntea PNL este o mutare pe care ați făcut-o cu inteligență (cel puțin în raport cu scenariul trist în care PNL ar fi fost condus fie de Teodor Atanasiu, fie de Ludovic Orban). Totuși, pe bună dreptate, un val consistent de critici a lovit-o pe Gorghiu după prezența sîmbătă seara, la Antena 3: scepticii s-au grăbit să vă condamne (oare nu cumva sînteți, totuși, “premierul de la GRIVCO”, cum a spus Traian Băsescu?), moderații au fost îngrijorați (de ce chiar cea pe care ați impus-o, ca un semn de reformă, la vîrful PNL, are prima apariție televizată la postul turnătorului Felix?).

Domnule Klaus Iohannis, am fost în Piața Universității pe 16 noiembrie, seara, cînd acolo erau peste zece mii de oameni care vă sărbătoreau victoria. Oamenii strigau că vor schimbare, că vor să scape de comuniști, de Victor Ponta și de… Antena 3. Nu, nu cred că Antena 3 trebuie închisă, nu cred că oamenii care lucrează acolo trebuie să rămînă șomeri. Dar chiar și dumneavoastră, la miezul nopții dinspre 16 spre 17 noiembrie, ați fost în Piață. I-ați văzut pe toți acei oameni. Ce nu mai vor ei este ca sute de mii, poate milioane de oameni, să fie manipulați grosolan de o televiziune condusă autocrat pentru interesele politice și financiare ale patronului aflat acum în închisoare. Îmi e imposibil să cred că nu ați înțeles mesajul celor din Piață. Îmi e imposibil să accept că nu vă este clar mesajul celor peste 6,3 milioane de oameni care v-au votat.

De aceea, domnule Klaus Iohannis, vă rog, dacă m-ați convins că nu ați fi fost premierul de la GRIVCO, să nu fiți nici președintele de la GRIVCO. Îmi place să cred că veți ști ce să faceți ca să nu regretăm votul de pe 16 noiembrie.

P.S. Să vă amintesc, domnule Klaus Iohannis, că Antena 3 e cea care, în campania electorală, v-a prezentat ca pe un scaun gol în “dezbaterea” cu Victor Ponta?

kwja3

Fără categorie
16 comments on “Domnule Iohannis, nu fiți președintele de la GRIVCO!
  1. Adevarat!
    va felicit,dle Prisacariu,pentru aceasta initiativa de a-i aminti actualului Presedinte al Romaniei,dl K.Iohannis,ca a facut o promisiune de a inlatura manipularea grosolana..

      • boss, da cind ne punem si noi pe treaba(tu ca ziarist…) si afla popru cam cine e alinutza asta? o mai plinge misu voicu cu masa dupe ea? olteanu de la bnr io mai stii nr de tel?
        neamtzu nu are treaba cu ei, daca zvigneste un pic maina cind se cinta imnul, ai direct un salut tip adolfel, ce a ce nu a fost rau, dar sa transformat in apocalipsa::))
        si pnl tre sa priceapa ca nea klaus zise ca vrea sa faca raih din noi in 5 ani, sa il ajutam. tu baga cu alinutza si faptele ei de arme si mai ales de bagaje

  2. Pingback: Nasul TV » Cătălin Prisacariu | Domnule Iohannis, nu fiți președintele de la GRIVCO!

  3. Daca este sa fie reforma, ne trebuie un CNA corect. Iar cei de la Antena 3 sa devina someri datorita lor, nu datorita altcuiva. Presa buna, rea, trebuie sa fie independenta.

  4. Apropos de scapat de comunisti si altele. Am de mult o curiozitate vazand determinarea cu care combati si exorcizezi fantomele trecutului: Am vazut de cel putin doua ori in emisiunea ta un personaj interesant: Mircea Cosea. Si am vrut de mult sa ma lamuresti cu un aspect: Gagiul asta care a fost timp de 9 (noua) ani ofiter acoperit al U.M. 0544 (CIE, DIE) potrivit deciziei CNSAS din 2007, chiar daca nu au fost dovezi ca a facut politie politica, este unul din securistii buni de il creditezi impartind aceeasi felie din spatiu-timp ocazional? Gasesti aici Decizia CNSAS in ceea ce il priveste: http://www.cnsas.ro/documente/mentineri/Cosea%20Dumitru%20Gheorghe%20Mircea.pdf

    P.S. Sunt curios cum privesti tu o astfel de speta. Multumesc.

    • good point:). mărturisesc că, dacă ar fi să judecăm în alb și negru, nu ar fi deloc un securist bun, ci un securist pur și simplu.
      pe de altă parte, e mai inteligent și citit decît 90% decît restul invitaților care nu au fost securiști deloc (bine, unii nu au apucat să fie, erau prea tineri chiar și în ’89, darmite mai devreme) și emite opinii pertinente.
      accept, desigur, puncte de vedere contrare.

      • Nu te criticam, nu ma intelege gresit. Am vrut doar sa vad cum gandeste cineva pe care eu il respect pentru faptul ca are mansarda mobilata pe gustul meu. Nu este un punct de vedere contrar. Am vrut doar sa invat cate ceva din astfel de subiecte care ma intereseaza, pentru a avea destule argumente pentru atunci cand voi fi nevoit sa le explic urmasilor mei care a fost treaba cu securitatea si oamenii sai. Multumesc mult pentru timpul acordat acestui dialog. Ne vom reciti (ca de auzit…) cu siguranta.

  5. Ca Alina Gorghiu si Orban au fost la antene, am mai spus-o “sunt niste muste si mustele trag la kkt”.Dar daca din dorinta de conciliere si din dorinta de a da bine Presedintele Iohanis le va da multa apa la moara sobolanilor de la a3, ma tem ca va avea numai de pierdut.Vad ca varanii au schimbat radical discursul si dau citate din Iohanis ca din Evanghelie.Sper ca Presedintele sa nu uite cat a fost balacarit, si sa nu uite ca numai Iisus a intors si celalalt obraz. Da , sa fie Presedintele tuturor romanilor dar sa nu se bage in troaca porcilor ca…
    Sa nu uite ca victoria lui s-a nascut din speranta romanilor ca S-AU DESTEPTAT.

  6. prin desert mergeau doi tineri casatoriti, calare pe un cal / calul se ridica pe picioarele din spate si ii tranteste pe cei doi in nisip / barbatul se ridica, se scutura si ii spune calului “unu” / dupa o perioada scenariul se repeta / barbatul spune calului “doi” / dupa ce ii tranteste si a treia oara, barbatul spune “trei”, scoate pistolul si impusca animalul / sotia scandalizata ii face numeroase reprosuri / “ai impuscat calul, suntem in desert, cum vom iesi de aici”…etc / barbatul se intoarce spre femeie si spune “unu”…. ei bine, si pentru mine, presedintele are deja “unu”

  7. Johannis a repetat de cate ori a vorbit , ca a inteles ,aia cu vox populis…hm ! Dom` Johannis , ceva scartaie ! Grija mare , ca se prind si romanasii si occidentalii…ca vreti sa vopsiti ceva zburatoare cu mihalache pe post de pamatuf. D`aia zic : grija mare . ghefar ! großer Sorgfalt !

  8. Se pare ca ne intoarcem la “normalitate”. Johannis a batut palma cu Ponta, romanii se ghiftuiesc cu sarmale, profesorii si-au luat banii, judecatorii elibereaza arestatii dintre tururi, unda de soc a trecut, la treaba acum. Romania lucrului bine hotzit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>