Klaus Iohannis, un sas cu ceas


Știți ceasul de masă al lui Klaus Iohannis din campania electorală? Da, ăla construit de străbunicul președintelui ales și care funcționează și acum, după o sută de ani (sau cel puțin așa susținea Iohannis în clipul electoral). Ei, ceasul ăla a început să ticăie. Dar nu ca pînă acum, nu e ticăitul săsesc de Sibiu, tihnit, care s-a auzit în ultima sută de ani. E un tic-tac accelerat, convulsiv, ca sunetul unei electrocardiograme de preinfarct. Și nu e preinfarctul victoriei lui Klaus Iohannis, este preinfarctul înfrîngerii noastre.

“Numai lucrul bine făcut dă rezultate trainice”, spune Iohannis în clipul electoral cu ceas. Deși este sas și cară după el legenda eficienției nemțești, Klaus Iohannis nu este, totuși, nici ubicuu, nici omnipotent, nici omniscient. Iar asta înseamnă că președintele ales va trebui să împartă, nemțește, sarcini unora și altora din aparatul său de lucru de la Cotroceni. Lucrul (general) bine făcut, deci, asumat de noul președinte, va fi rezultatul unor lucruri (particulare) care și ele trebuie bine făcute de consilierii și amploaiații Administrației Prezidențiale. Care consilieri și amploaiați trebuie să funcționeze ca un mecanism impecabil, astfel încît treaba la Cotroceni să meargă ceas, cum zicea Iohannis în același clip electoral.

Dar tocmai cel care, după toate informațiile, va întoarce ceasul în fiecare zi la Cotroceni este dereglat și are niște rotițe sărite. Dan Mihalache, prezumtivul șef al Administrației prezidențiale, este o cheiță de ceas sovietic strunjită de ceasornicarii Ion Iliescu și Adrian Năstase. Cît a stat la încheieturile celor doi comuniști (criptocomunistul de lemn Iliescu și neocomunistul caviar Năstase), cheița de ceas Mihalache a împrumutat pînă a învățat pe de rost  ritmul pulsului subiectiv, arogant și colhoznic al celor care l-au întors în fiecare zi. Nici urmă, în isteriile mecanic disfuncționale ale lui Mihalache, de echilibrul nemțesc și neutru pe care Iohannis pretinde că se bazează. Cu Mihalache la Cotroceni, poate că Administrația Prezidențială va merge ceas, dar va fi un ceas care va arăta ora Moscovei, cu 60 de minute mai spre est. Asta cînd secundarul nu se va roti bezmetic cu viteza sunetului ascuțit cu care zbiară Mihalache sau nu se va opri, pur și simplu, cînd aceluiași Mihalache i se vor bloca rotițele în fața provocărilor unei altfel de Românii promise de Iohannis.

Domnule președinte ales Klaus Iohannis, la două zile după ce ați cîștigat prezidențialele v-am scris o scrisoare în care opinam că “pentru a arunca în aer peste 6,2 milioane de voturi, e suficient să nu faceți nimic și să prestați aceeași politică pe care o vedem din ’90 încoace” (sursa). Iar Dan Mihalache face aceeași politică pe care o vedem din ’90 încoace, aproape neîntrerupt: netransparentă, discreționară, antioccidentală, fără respect pentru instituții ca ANI și DNA, fără coloană vertebrală, oportunistă și isterică. Dacă îl veți numi pe Dan Mihalache șef al Administrației Prezidențiale, veți da un prim semnal că ceasul de la Cotroceni, de unde veți da ora României, s-a dereglat. Și nu pentru asta ați fost ales, ci tocmai ca să-l reglați.

Domnule președinte ales Klaus Iohannis, mai aveți încă timp să nu reușiți contraperformanța de a vă dezamăgi mare parte din alegători încă înainte de a vă prelua mandatul cîștigat pe 16 noiembrie. Uitați-vă bine la ceasul moștenit de la străbunicul dumneavoastră și întrebați-vă: străbunicul dumneavoastră, care era ceasornicar, ar fi folosit la vreun ceas limbile lui Mihalache? Sau le-ar fi aruncat în lada cu rebuturi, ca să nu riște, fie și din neatenție, să construiască un ceas care să arate ora greșită?

ceas

12 comments on “Klaus Iohannis, un sas cu ceas
  1. Dar cand o lua Basescu pe producatoarea aia de tigari la Cotroceni, Stana Anghelescu, de manuta cu Udrea, pe unde te alfai ?
    Intr-o vacanta, la SOV sau pe unde ?

    • pentru că ești prost și faci procese de intenție, ai ratat efectul:).
      dar o să-ți răspund: cînd a luat-o pe anghelescu, nu prestam în presa națională. în schimb, cînd a luat-o pe udrea, am scris în evz (cred că se întîmpla în toamna lui 2005) cum cocoș voia să-l mituiască pe jurnalistul mihai munteanu. în urma acelui scandal (repet, publicat în evz sub semnătura mea:D), udrea a demisionat. kaneț filma.

  2. Problema in tot scandalul asta este ca Iohanis insusi nu a declarat nimic inca.

    Asa ca eu zic intai sa il lasam sa vorbeasca despre subiect si dupa sa decidem. Pe surse e pacat sa speculam

  3. Poate omul este interesat sa gaseasca persoane cu intenti bune , persoane care sa fie supuse si care sa nu isi faca de cap, dupa cum ati precizat in aceea emisiune, nu poate sa stea cu mainile in san precum o marioneta, cei drept omu are nevoie de cineva cu experienta , care sa execute ordinele, incercati sa vedeti si punctul lui de vedere, acel ceas poate merge bine si cu cineva vechi in meserie care este in stare in special sa fie un subaltern bun,……. nu se schimba ideea? Cei drept ca ede preferabil ca sa nu fie cineva cu experienta comunista, dar nu e bun ,nici unul care sa intre sa invete toate chitibusurile, un om cu experienta si faptul sa iti placa ochii lui ca sa ai placerea sa colaborezi cu el , face multe, si sa nu uitam ca nu ma intereseaza PSD si nu dau nici muc.. pe ei. o zi buna.

  4. Barosane
    In loc sa reformezi psd ul si guvernul, reformezi instituia presedintelui.
    Pai ai adus tu, in campanie, cascavalul si esperti.
    Voi luptati anti ponta pentru interesele voastre.
    Frankeistein a castigat pentru el si gasca.
    Realitatea tv se considera post prezidential.
    B1tv, nu noi suntem lingai de serviciu.
    Voiculescu a murit, dar ula mea antena 3 traieste si mai o duce 5 ani la acelasi nivel.
    Atunci tunurile pe ghita, da nu aveti nici o sansa.
    Nervozitate mare.Foame mare.
    Sponsorii campaniei cer guvernare pnl-pdl sa si recupereze cascavalul pentru popor de la poporul satisfacut ca si au luat tara inapoi de la basescu sa i o dea tot lui.
    In rest nu pricep cum mircea diaconu este achitat pentru conflict de interese, dar este amendat administrativ.
    Deci e vinovat, dar pericolul social al faptei penale este unul redus si nu se impune aplicarea unei pedepse penale, doar una administrativa.
    Este echivalentul lu nu prea am bilet, cand e simplu am sau n am.
    Daca castiga ponta, blonda era acum la bulau.
    Asa lista cercetatilor penali psd pe care o citea, greoi, iohannis dovedeste aplecarea spre stanga a parchetului.

  5. Pingback: prisacariu | Pesedistul Mihalache a vorbit despre Justiție. Prin gura lui Iohannis

  6. Pingback: prisacariu | Toți oamenii președintelui Iohannis

  7. Pingback: PRISACARIU | Toți oamenii președintelui Iohannis | Nasul.tv

  8. Pingback: Cătălin Prisăcariu | Toți oamenii președintelui Iohannis | Nasul.tv

  9. Pingback: Cătălin Prisăcariu | Toți oamenii președintelui Iohannis - Stiri Presa Online

  10. Pingback: Toți oamenii președintelui Iohannis | Revista Kamikaze

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>