De ce Crin nu a cîștigat nimic la Gâdea în direct


Valuri de reacții, atitudini, comentarii și replici au venit, în special pe rețelele de socializare, după emisiunea Antenei 3 de aseară în care Crin Antonescu a fost invitatul lui Mihai Gâdea. Majoritatea comentariilor au înregistrat, corect, înfrîngerea lui Gâdea: nepregătit, de rea-credință, obsedat de “jos Băsescu!” și ilogic, Mihăiță a fost o efigie a penibilului și mediocrității țipate. Acestea sînt fapte. Mai departe, însă, mulți dintre cei care au înregistrat faptele s-au și grăbit să-l declare pe Crin Antonescu prințul pe cal alb care răpune varanul scuipător de căcat la Antene. Cu alte cuvinte, după prestația de la Gâdea, Crin Antonescu ar fi devenit favoritul poporului la prima funcție în stat, eroul prezidențiabil absolut.

Nu prea cred. Pe logică și cifre, Crin Antonescu nu a cîștigat nimic la Gâdea. Sau a cîștigat prea puțin ca să conteze.

Să vedem, întîi, alte fapte:

1. Gâdea este, tehnic vorbind, un oligofren; are, adică, minte puțină, nu-l duce capul; e lipsit de inteligență, e cel mult un șmecheraș poleit cu discurs fornăitor de pastor de țară proțăpit într-un platou TV unde audiența e de cîteva mii de ori mai mare decît într-un amvon “pocăit”;

2. publicul lui Gâdea este (conform datelor de audiență – iată aici un exemplu) majoritar după chipul și asemănarea lui, adică puțin la minte, refractar la (ba chiar iritat de) raționamente (rămîne clasică scena dialogului dintre MRU și același Gâdea, scenă în care MRU îl întreabă pe Gâdea dacă face un silogism și Gâdea răspunde, panicat, că nu, de parcă ar fi fost acuzat de blasfemie), predispus la a înghiți toate predicile servite de moderatorul Mihăiță;

3. deși are un caracter îndoielnic, Crin Antonescu este mult mai inteligent decît Gâdea și, de asemenea, mult mai citit; de multe ori, rafinamentul în discurs al lui Crin depășește cota de avarie a mediocrilor și produce, ca și raționamentele, iritare în rîndul publicului submediu al lui Gâdea.

Concluzia celor trei premise este că, de fapt, publicul lui Gâdea s-a plasat, din start, ca la fotbal, de partea moderatorului Antenei 3. Mai mult, același public a perceput argumentele lui Crin ca fiind pure înjurături, insolențe și impertinențe la adresa idolului Gâdea. Deci, strict pentru publicul (majoritar, de altfel) obișnuit al lui Gâdea, Crin a fost greu de suportat iar nesimțirile lui Gâdea au fost, din punctul de vedere al acelui public, gesturi normale.

Dar dacă nu a cîștigat pe nimeni din publicul tradițional al lui Gâdea, pe cine putea cîștiga Crin Antonescu? Pe de o parte, liderul PNL îi putea cîștiga de partea lui pe telespectatorii mai inteligenți ai Antenei 3, eventual sensibili la argumente. Aceștia, însă, deși inteligenți, îl urăsc pe Traian Băsescu, deci nu vor accepta niciodată un Crin Antonescu care să facă blat cu președintele actual al României.

Rămîne, deci, ca un singur segment de public al înfruntării de aseară dintre Gâdea și Antonescu să fi fost de partea lui Crin: acel public “de dreapta” care nu se uită, de obicei, la Antena 3, dar s-a uitat aseară ca să vadă înfruntarea celor doi. Ei bine, ce a văzut aseară acel public? A văzut doar un Crin Antonescu inteligent care a făcut din vorbe un Gâdea mediocru. Ceea ce era previzibil. Dar nu a văzut nici un mesaj de substanță al liderului PNL, nu a văzut nici un proiect de viitor, nu a văzut nici o strategie politică. A fost mica ceartă a lui Crin cu Gâdea suficientă pentru a-l face pe șeful PNL dezirabil alegătorului de dreapta? Eu mă foarte îndoiesc.

camg

,
14 comments on “De ce Crin nu a cîștigat nimic la Gâdea în direct
  1. De ce am cistigat eu ceva: 1) ca nu m-am uitat la doi cretini si am bagat in timpul lor de antena Grey Goose cu o icra, ceva ghiudem, telemea si masline (si vreo doi cirnati cu castraveciori) 2) tre’ sa fii total idiot ca sa te intereseze care dintre Guta si Salam e mai inteligent. Crin & Gidea sint la fel de relevanti. 3)am mai cistigat pentru ca daca ma uitam la dobitocii aia, ne enervam, beam toata sticla si nu mai aveam diseara cu ce sa terminam icrisoarele si ghiudemu’.

  2. Corect spus.
    De 7-8 ani Crin n-a stiut decat ‘jos tiranu’, adica Base, care daduse drumul la dulaii din justitie si astia, iote=te frate, chiar muscau :)
    Va’zica a fost categoric pro coruptie !
    ‘Europenismul’ lui e legendar :)
    Vreo idee de contruit ceva ? Vreo viziune despre cum sa arate Romania ? Canci.
    A fost sef de orchestra la 2 suspendari !!!
    A condus ceva, a facut ceva serios ? O fabrica, o primarie ? Habar n-are de viata reala.
    Sper sa nu fiu nevoit sa am de ales intre acest Perna Voda si Plagiator

  3. Nu ma uit la antena3 nici daca ma plateste cineva…nu stiu cit de inteligenta sunt dar imi inchipui cum Antonesu l- facut din “vorbe” pe saracutul gidea, care, sa fie vorba intre noi,are o singura obsesie devenita paranoia si un vocabular atit de restrins, incit ma intreb necontenit ce cauta pe sticla.
    Cit despre Crinisor, bata-l pacatul, e un alt smecheras care crede ca poate sa pacaleasca poporul cu vorbe goale…
    Ma bucur ca la antena3 nu se uita decit pensionarii si oamenii simpli,asa ca nu le putem face o vina din asta…atita ii duce capul,nu pot sa urmareasca discutii de tipul celor de la B1tv,sunt prea complicate pentru ei…

  4. Pingback: De ce Crin nu a câștigat nimic la Gîdea în direct | Revista Kamikaze

  5. cand sa vorbeasca de asa ceva, n-ai vazut ca-l hartuia gadea cum deschidea gura? gadea a vorbit mai mult de 3 sferuri din emisiune, defect ,,profesional”din trecut, macar atunci cand a mai apucat sa spuna ceva, antonescu l-a pus la colt, in genunchi pe coji de nuca pe marele director de la antene, care de la vizita aia de la dna a virat-o rapid spre stanga si ieri aproape a recunoscut asta , bineanteles cu victimizarea de rigoare

  6. o postare pe facebook aseara m-a facut sa incerc sa vad pe net ce se intampla. nu ma uit la antena 3 ca nu as putea. de obicei intru pe site si mai incerc sa deschid ochii la prosti. gen sa vin cu argumente nu sa vb. ca la tara. m-am lasat dupa aprox. 2-3 minute, pur si simplu nu am rezistat. am simtit ca mi se face rau la propriu.

    te ingrozesti cand stii cata prostie este in jurul tau. si vrei nu vrei, cu aia te lupti.

  7. De obicei nu suport sa ma uit la A3 dar, in urma articolului dvs am vazut o inregistrare completa in EVZ (caruia-i multumesc). Cei care cred ca pensionarii prefera A3 gresesc profund. Ceea ce am observat la Gadea este logoreea care nu lasa interlocutorului loc de raspuns la intrebari. Mai mult chiar atunci cand Antonescu l-a intrerupt el nu a mai putut relua discutia de unde a lasat-o semn de rigiditate a gandirii. Cred ca Antonescu are foarte multe de “recuperat” din greselile facute alaturi de psd. Deocamdata incearca dar nu cred ca mai are timp.

  8. Greșești.

    Crin Antonescu nu s-a adresat publicului A3, ci celor care nu urmăresc A3. Celor care își doreau să îl facă praf pe Gîdea, și care și-au primit ceea ce își doreau. Nu privitorii de A3, ci cei care au văzut video-ul pe net.

    Antonescu a făcut un viral ;)

  9. Apropo de inteligenta lui Gadea si a publicului sau constant. Sa fi urmarit emisiunea de aseara cand se chinuia sa explice despre sondajele de opinie. Vorbea despre niste linii mai mari sau mai mici. Nu pomenea de grafice ca inchideau aia televizoarele daca auzeau asa cuvant . Nu gasesc inregistrarea pentru o redare fidela a penibilului .

  10. Eu cred ca nu ati citit blogurile si presa online la nivelul comentariilor.

    Incredibil de multe opinii de genul “pentru prestatia de aseara Crin va primi votul meu”, “ex-Cacarau s-a trezit, il votez” etc.

    Dupa ce ca avem sute mii de votanti pentru un litru de ulei, vad ca avem si alte probabil zeci de mii de influentabili, care dupa 2 ore de aberatii isi schimba opiniile politice.

    Stiam ca sunt multi prosti in tara asta, dar m-am inselat grav, sunt de 3 ori mai multi decat estimam.

  11. S-a balacarit unul care pupa-n cur cu altul care “regreta ca nu s-a nascut femeie”.

    Eu nu ma uit la filme porno cu homosexuali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>