Cînd s-a sinucis politic Ponta


Acum opt luni, în aprilie, scriam că Ponta a devenit mai puternic decît Năstase (aici). Motivele erau puține, dar puternice: 1. Ponta domina baronii din teritoriu (fie îi cumpărase, fie îi subfinanțase); 2. cu președintele Băsescu avea o relație aproape amicală; 3. înțelesese că are nevoie de sprijin extern și lucra asiduu pentru asta (amintiți-vă doar vizita la Merkel, de exemplu).

Doar șase luni mai tîrziu, însă, situația se schimbase dramatic pentru Ponta: baronii preluaseră puterea în PSD, de fapt. Semnalul a fost dat de proiectul legii descentralizării. Am scris, atunci, că Ponta s-a predat, că baronii lui au devenit mai puternici decît cei ai lui Năstase (aici). Acela a fost momentul în care omul politic Victor Ponta s-a sinucis. Vi se pare că e viu, dar vă asigur că e mort. Din ce în ce mai mort.

În ultimele două luni, Ponta a pierdut total și colaborarea cu Băsescu. Iar ieri, Victoraș și-a dat arama pe față: a șantajat o companie americană (Chevron), sugerînd că, dacă nu-i place cum votează parlamentarii români, poate să-și ia jucăriile și să plece.

Așadar, în numai opt luni, Ponta a pierdut toată puterea pe care o avea la congresul PSD din aprilie: a pierdut influența asupra baronilor, a pierdut bunăvoința președintelui Băsescu, a pierdut sprijinul european și american după ce niște cozi de topor parlamentare și-au votat imunitate penală feudală.

Ce urmează pentru Ponta? Dezastrul. De ce? Pentru că, acum, Ponta este șantajat de baronii locali din propriul partid, singurii care-i mai pot asigura rămînerea la guvernare. E clar, acum, că PNL va încerca să iasă cît mai repede din USL pentru a pompa steroizi în mușchii prezidențiabili ofiliți ai lui Crin. E destul de evident că Băsescu va încerca o construcție politică post-2014 cu ajutorul lui Crin Antonescu (dacă nu pe față, măcar cu sprijinul informal al unui PNL devenit mult mai apropiat de PDL, PMP, FC și ce mai e pe dreapta).

Problema lui Ponta, în aceste condiții, este că va trebui să cedeze tuturor pretențiilor pe care le au baronii locali. Iar proiectul de lege referitor la amnistieri și grațieri și modificările la Codul Penal, de fapt, exact pe baroni îi protejează: permit furtul fără pedeapsă penală și scot din pîrnăi și de sub anchete. Șantajul baronilor e simplu: Ponta, dacă vrei să rămîi premier, ne vei da tot ce vrem, oricît de absurd nedemocratic ar fi. Iar Ponta vrea să rămînă premier.

De acum încolo, Ponta va juca exclusiv cartea internă, a păstrării puterii. Va face figurație ieftină pentru ambasadele de la București și cancelariile occidentale, va fi chiar obraznic cu acestea, ca să treacă de 2014 și să ajungă, la începutul lui 2015, ori președintele României, ori să rămînă premier, cu un președinte loial la Cotroceni. Așadar, le va face și mai multe concesii baronilor penali. Urmează, deci, să vedem un Ponta nord-coreean.

Fără categorie
11 comments on “Cînd s-a sinucis politic Ponta
  1. Ar fi de preferat ca, dupa europarlamentare, PNL sa-l “ejaculeze” pe Cacarau, sa-si aleaga alt presedinte si sa faca un pic de curatenie in ograda. Acelasi lucru e valabil si pentru PDL. Doar in aceasta situatie ar fi posibila si sanatoasa o uniune de dreapta care sa ne dea un presedinte. Europenii si americanii stiu ca-i pot stopa acum pe ticalosi, dar nu vor mai putea face nimic daca vom avea un presedinte de stanga sau pe Cacarau. Banuiesc ca aliatii lucreaza din greu la afacerea asta. S-au convins ca poporul nu stie sa discearna.

  2. Analiza ta din aprilie pornea de la premise gresite. Base nu a colaborat niciodata cu Ponta, a facut ciocul mic si joc de glezne o perioada pentru ca nu avea incotro, dupa care cand l-a prins la cotitura a inceput sa-l bubuie. Pe baroni Ponta nu i-a controlat niciodata, cu ce calitati ar fi putut-o face? Iar pe alde Merkel nu-i pacalesti in sase luni ca ai fi tu democrat. (Doar daca i-o fi pus si ei in sacosa cand s-au vazut, pe langa zahar si ulei macar un pui sau un chil de cafea)

      • Domne, faptele vorbeste! Daca Base era pus pe colaboreala cu Ponta, ar fi colaborat mai mult de cateva luni. Pe urma nu prea pot intelege cum ii poti controla pe baroni in aprilie, dupa care in decembrie iti dai foc la casa ca te roaga ei. Ce s-a intamplat in timpul asta? Au luat steroizi alde Mazare si Ponta a dat in rablageala galopanta? In ceeace priveste sprijinul extern o fi stiut si el ca e bine sa-l ai, dar asa de tare s-a straduit sa-l obtina ca l-a facut pe Papici de pe post in direct de la TV. Sau poate crezi ca Merkel a fost atat de impresionata de vizita ca i-a trecut-o cu vederea?

  3. USL functioneaza precum o organizatie mafiota, iar VP nu este decat fatza. Puterea o detin bajetii din spate. Victor Ponta este doar o nulitate obedienta. Asa cum a fost si Geoana.
    Perechea criminala Ponta-Antonescu a fost puternic sfatuita de firmele de PR care ar putea face si un cadavru sa para ca miroase a levantica. Fiecare discurs al lor este creat doar pentru maxim de impact emotional. Aceste papusi isi rostesc discursul dupa care fac figuratie pe scenele de televiziune. Dar strategiile pe care le urmeaza le sunt livrate de cineva. Acei cineva sunt raul care trebuie starpit. Aceia din spate sunt ticalosii care ne dezbina si ne slabesc pe toti, pentru a ne putea jefui mai usor.
    Baronii locali sunt organizati ierarhic – si doar cei de la varful piramidei iau decizii si fac strategii. Ceilalti au suficienta libertate de miscare si acoperire de la Partid pentru hotii. Nu cred ca s-a pus problema vreun moment sa fie Ponta la putere cu adevarat, pt. ca Ponta poate disparea rapid daca nu face ciocu mic si nu joaca piesa care-i este data. Dupa cum nu cred ca s-a schimbat ceva cu baronii locali – sunt in continuare hamesiti si pusi pe jaf asa cum au fost dintotdeauna. Ce au vrut ticalosii sa faca a fost sa-si subordoneze institutiile statului si sa subrezeasca sistemul legislativ. Eu cred ca au reusit, cu tacerea complice a noastra a tuturor. Visam daca credem ca raul deja facut poate fi corectat – o sa avem nevoie de generatii pentru a schimba mentalitatile corupte. Si va fi nevoie de implicare in viata publica, de mers la vot (oricat de perimata pare notiunea), pt. ca este simplu: politicienii promit unui grup mare de oameni (astia sunt pensionari, functionari si asistati social) ca vor jefui un grup si mai mare de oameni (astia sunt cei care muncesc productiv) pentru a le da parte din prada. Atata timp cat grupul 1 voteaza in cantitate mai mare decat grupul 2, ciorditorii vor avea castig de cauza. O sa mai dureze mult pana sa se modifice raportul de forte in ritmul de acum.

  4. Ok de furat fura toti, indiferent care ii e numele intrebarea e ce ne ramane de facut ? cu un alt presedinte, nu zic ca actualul e extraordinar, ce se va intampla ? sunt din ce in ce mai penibil, dar in afara sa ne plangem si sa discutam intre noi ce putem face ?

  5. Barosane
    Ponta nu e inca la nivelul de perversitate al discursului lu chiorete da e pe un drum bun.
    Daca basistii simt o senzatie de lovitura in plex plus senzatie de voma, stiu ca am votat corect.E pervers dar e perversul meu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>