Baconschi, ministrul externalizării


La Ministerul Afacerilor Externe trebuie că s-a externalizat activitatea. Probabil către vreo companie din India, unde e mîna de muncă ieftină, dar cunoștințele despre Europa la fel de ieftine. Pentru că altfel nu se explică ce scrie ministrul Baconschi pe propriul blog. Și anume: “Ar trebui înțeles, în primul rând, că Schengen nu e o chestiune de politică externă, ci internă” (sursa). Serios? Păi, atunci, îi recomandăm ministrului Baconschi să mai consulte website-ul instituției pe care o conduce. Unde chestiunea Schengen apare la capitolul “Afaceri europene”, subcapitolul “Priorități ale României în UE” (vezi aici) (de unde cităm: “MAE va promova respectarea obiectivului naţional strategic deaderare a României la spaţiul Schengen în 2011, pentru ca cetăţenii români să beneficieze de avantajele exercitării depline a dreptului de liberă circulaţie. MAE acordă, de asemenea, o importanţă specială atingerii obiectivelor privind accesul deplin al muncitorilor români pe piaţa muncii din UE şi aderării României la zona Euro.”), dar și la capitolul “Dosare de actualitate”, direct pe homepage-ul www.mae.ro (vezi aici).

Dar să nu rămînem doar la vorbe, să trecem și la bani, de care ministrul Baconschi a beneficiat din plin. Bani de la Schengen, pentru afacerile imobiliare ale MAE. Iar cînd a făcut-o, nu l-am auzit pe Baconschi să se distanțeze de Schengen.

3 comments on “Baconschi, ministrul externalizării
  1. Nu demult caracterul ministrului Baconski s-a dezvăluit puțin aluzionând intromisiv și colegial dedesupturile farmecului feminino-turistic al unei preferăciuni președențiale iar mirarea mea că nu l-a pocnit nici un fulger peste bot (pana de curent la Cotroceni, poate) s-a stins auzindu-l cum mai tărziu își înghesuia inteligența strânsă procustian de cabestanul pedelist ezitând între adevărul disimulat și vorbăria fără rost. Până la urmă o guvernare proastă e o adunătură de incompetenți și nimic mai mult. O fi disciplină de partid dar intelectualii ăștia de circumscripție încep să aibă stofă de politruci sadea.

  2. Pai stai un pic! Evrika! Un ministru (care se scuza se) acuza! E chiar logic: dumnealui spune ca e de fapt datorita unor chestiuni interne de la externe. O gresit ceva? Urmeaza natural demisia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>