Băi, fată! Băi, Nuți, da’ n-avem un pic de rușine?


Aveam de gînd să scriu despre rațe azi. Despre rațe împușcate de niște cretini într-o rezervație. Dar m-a distras o pupăză agresivă și țoapă care a mai împușcat o gogomănie. I-auziți aici la această Mama Obida a politicii românești: “În timp ce în alte ţări evoluţia pieţelor financiare şi potenţialul de criză sunt monitorizate continuu, presa din România păstrează o tăcere suspectă, forţată. Televiziunile de ştiri (care în alte împrejurări se pricep la orice subiect) fie nu înţeleg ce se întâmplă, fie nu vor să prezinte ceea ce se petrece în afara ţării, tocmai pentru a da vina pe actuala guvernare, în cazul unor noi dificultăţi” (de aici).

Vasăzică, suspectă nu e frenezia tîmpă a colegilor ei de la PDL care anunță creșteri de salarii și pensii, ci tăcerea presei. Care presă, cucoană? Din cîte știu, mai există niște emisiuni economice pe la TV (una chiar foarte simpatică, a lui Moise Guran, pe TVR2), există chiar o televiziune care numai de economie și afaceri se ocupă, și se mai vînd la tarabe și vreo două săptămînale financiare, bașca un cotidian foarte serios. Că matale plătești publicitate din banii UE doar la presa de partid e cu totul altă ciuguleală, să știi.

Și, apoi, cînd “presa” a tăcut în povestea WikiLeaks (sau, mă rog, a tăcut în chestiunea cadavrelor din dulapul PDL), dar a fost foarte vocală în a-i face de căcat pe Geoană & co, ca să te dai matale dășteaptă, nu ți s-a părut nimic suspect?

Dar cînd “presa” a tăcut în privința rahatului UE pe care l-ai făcut praf la Ministerul Dezvoltării, ca să ieși imaculata concepcion la popor, nu ți s-a părut suspect nici atunci?

Fără categorie
9 comments on “Băi, fată! Băi, Nuți, da’ n-avem un pic de rușine?
  1. Imi pare rau, dar aici trebuie sa fiu de acord cu Nuti. Adica aflu vineri de pe twitter cum au picat in cap bursele, ma duc pe CNN.com – dezastru pe burse, ma duc pe BBC.co.uk – dezastru pe burse, ma duc pe Hotnews.ro – dezastru pe bruse.

    Ma duc pe Antena3, in fata televizorului, ca imi picase cablul si altceva de stiri nu prindeam, si vad: basescu, basescu, basescu, ce urat e basescu, ce rau e basescu, ce rosu la fata e basescu, ce urat e PDL-ul, ce naspa e nuti, ce dictatura e in Romania, etc, etc, etc.

  2. .. se vede ca ai ceva personal cu …nuti… oare de ce antenele nu dau si care e planul de austeritate din italia? asa, ca comparatie..

    • 1. evident ca am ceva personal, numai ca e al ei personal, nu al meu, si se numeste buget;
      2. ok, s-a mai dat cu antenele. alte exemple?

  3. Tu ai recunoscut ca nu exista decat axtrem de rar emisiuni economice sau informative adevarate,in rest balacareala pe un singur subiect,Mazare si sclifositul de Botezatu…

  4. Parerea mea este ca, mai bine, scriati despre rate. Idiosincrasia manifestata fata de onor ministra frunzei si turismului face ca tonul articolelor sa se apropie foarte mult de ceea ce se aude pe la antene. Ce-i mult strica. Aveti o medie de mai mult de 3 articole/saptamana cu madam Udrea. Tocand-o pentru toate rahaturile, o sa vina timpul cand n-o sa fie bagata in seama o informatie cu adevarat importanta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>