La Apărare, pensatu’ bate pensionatu’


Avem un ministru al Apărării. General cu patru stele. Impozant. O pavăză de oțel la fruntariile patriei. O stîncă de granit în fața oștilor inamice. Dar el nu a fost tot timpul așa. Acum cîțiva ani, părea normal. Cel puțin la înfățișare. În poza de mai jos, de exemplu, era doar prefect. Se întîmpla în 2002. Ceva mai tras la față și cu sprîncene sănătoase, stufoase. Iată-l:

Din 2003, cînd a devenit ministru al Administrației, a început să se rotunjească. Sprîncenele, însă, au rezistat și la această etapă din viața lui:

În 2004, al doilea an ca ministru delegat al lui Oprea, părul de la marginea frunții nu a suferit modificări. Mai precis, era tot acolo, cum îl creștea natura:

Tot din 2004, o poză poate și mai relevantă, încruntată, plină de forță expresivă și cu multe fire rebele:

Doi ani mai tîrziu, sprîncenele sănătoase, virile, țineau în frîu sudoarea de partid la un meci de fotbal:

Apoi, nu se știe cum, pe nesimțite, ceva s-a întîmplat: obrajii deja ministrului Apărării Oprea au luat-o la vale, figura i s-a rotunjit binișor, dar… dar… paradoxal, sprîncenele s-au micșorat. S-au transformat în niște sfioase mirate, subțirele, frumos conturate, de fată mare la hora satului. Iată primul cadru sugestiv, din 2010:

Cu aceeași ocazie ca mai sus, încă un instantaneu. Admirați, vă rog, colțișorul acela perfect cu care se termină sprîncenuțele, arcuirea minunat lucrată, zveltețea mișcării. Pur și simplu delicios:

Și acum, pentru final, piesa de rezistență. Nu puteți să nu remarcați curățenia perfect încadrată de pensetă de sub sprîncene, linia fermă a desenului, subțirimea îngrijită. Iată-le, sprîncenele pensate ale ministrului Oprea:

Aștept păreri de la doamne, domnișoare, metro și ubersexuali. Da, poate să participe și Bucurenci.

P.S. Mulțumiri sincere arhivei foto a Mediafax și fotografilor care au realizat prim-planurile.

Fără categorie
16 comments on “La Apărare, pensatu’ bate pensionatu’
  1. Prise, tu esti jmeker cu scotocitu’ prin arhive si pe net, gaseste poza aia cu el in tricoi negru de plasa, traiti-ar familia ! Sa moara nasha Reta, de nu ii taie la look pa Botezatu si Bucurenci cu sabia laser !

  2. 1vad live emisiunea de la Jurnalul TVR-Te(a)ma Zilei si mi-as permite sa te sfatuiesc sa iti iei un alias, pentru ca prezentatorul nu ti-a pronuntat (nici macar 1 data) numele de familie corect. De acord, nu poate fi Catalin, dar trebuie sa gasesti ceva stand-alone gen: elvis, madonna….ma rog…se intelege :D

    • @b.j.: Păi măi, ăla “stand-alone” era Hyperion. Cătălin şi-a anexat-o pe Cătălina. Deci Cătălin nu poate fi “stand-alone”. Deci musai să fie “stand together”, ca să fim metrosexually correct. :P

  3. Pingback: Pensatu' bate pensionatu' | Revista Kamikaze

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>