Firea construiește Circus Maximus fără licitație

De când asfaltările se fac în București în pragul ninsorii (pentru că e campanie electorală), iepurași spânzurați mă urmăresc cu priviri triste din înaltul rețelelor electrice cât stau cu zecile de minute în coloane infinite de mașini și nici un locșor din Capitală nu e suficient de departe de vreo paranghelie populară organizată de Firea, fostul primar Oprescu mi-a devenit simpatic.

Măcar șpagagiul ăsta arogant crescut de nomenclatură a lăsat în urma lui (la suprapreț, e adevărat, dar ne mai încurcăm în amănunte acum?!) un stadion nou (Arena Națională), vreo două pasaje supraterane (Basarab și Pipera), unul subteran (Casa Presei – da, cu tot cu criticile de rigoare că, uneori, doar mută aglomerația din rondul de la Casa Scânteii la Arcul de Triumf), măcar o bucată de bulevard foarte practic (Buzești – și, vă rog, a se slăbi cu plânsul pentru cloaca aia de la Hala Matache) și or mai fi și altele.

Prin comparație cu Firea, Oprescu pare reîncarnarea lui Pache Protopopescu (sigur, păstrând proporțiile). În caz că nu e suficient de clar: nu să-l laud pe Oprescu mă interesează, ci să subliniez o dată în plus (dacă mai e nevoie…) impostura incredibilă a celei mai cinice parvenite de care are parte nu doar politica recentă, ci și, din nefericire, administrația locală.

Ultima nesimțire a arivistei a fost să pozeze în (să dai cu basca de pământ!) responsabilă cu cheltuirea banilor publici. Astfel, după ce RL a dezvăluit că întârziatul ăla de Alin Petrache pregătea organizarea unui concert faraonic de 700.000 de euro (la aniversarea a zece ani de CSM București), Firea a lovit fulgerător: l-a demis pe Petrache de la CSM București, motivând că nu poate accepta “ca managerul unei instituţii din subordinea Primăriei Capitalei (…) să cheltuiască banii publici într-un mod iresponsabil”.

Cât tupeu mizerabil să ai să spui așa ceva când te-ai specializat în cheltuieli cu totul și cu totul nepractice pentru bucureșteni, menite doar să te promoveze pe tine, țoapa supremă care visează să-l facă pe Pandele de la Voluntari întâiul cocalar al țării? Foarte mult, extraordinar de mult tupeu trebuie să ai. Și, ca rahatul de pe colivă să aibă și moț răsucit, totul se întâmpla când chiar tu, Firea, erai aproape să dai startul unei alte tâmpenii “populare” pe bani publici: festivalul trupelor fake (!). Totul pe “doar” jumătate și un pic din cât voia Petrache să cheltuie, adică aproape 400.000 de euro. Toate amănuntele, aici.

Lecția cocalarei care s-a cocoțat în fotoliul de primar al Bucureștilor este că nici o cheltuială iresponsabilă nu este tolerată dacă este angajată de altcineva în afara ei. Cu alte cuvinte, toți banii de promovare din bugetul Capitalei trebuie cheltuiți exclusiv pentru cultul personalității țopinezei, nici un concurent nu va fi tolerat.

În acest ritm, în Piața Constituției se va construi, până în vara lui 2019, anul prezidențialelor, Circus Maximus, prezidat de matroana tuturor artelor compromisului pentru putere. Fără licitație, evident.

P.S. Las la o parte că mazilirea lui Petrache este, de fapt, o palmă dată lui Ponta, care l-a montat pe Petrache în poziții-cheie: mai întâi parlamentar, apoi șef al Comitetului Olimpic, mai recent la CSM (cu ghinion). Doar că, mai nou, Ponta îl înjură pe Dragnea, în apărarea căruia sare Firea. Realpolitik fanariot.

heyday2

,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>